lăută

LĂÚTĂ, lăute, s.f. Instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza; p. gener. instrument muzical cu coarde. [var.: alăútă s.f.] – Din tc. lâuta, ngr. laúto.

Trimis de ionel_bufu, 24.10.2008. Sursa: DEX '98



LĂÚTĂ s. v. luth.

Trimis de siveco, 24.10.2008. Sursa: Sinonime



LĂÚTĂ s. v. scripcă, vioară, violină.

Trimis de siveco, 24.10.2008. Sursa: Sinonime



lăútă s. f., pl. lăúte

Trimis de siveco, 24.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



LĂÚT//Ă lăutăe f. 1) Instrument muzical cu coarde, cu gâtul încovoiat şi cutia de rezonanţă foarte bombată. 2) Orice instrument muzical cu coarde. /<turc. lâuta, ngr. lauta

Trimis de siveco, 24.10.2008. Sursa: NODEX



lăútă (-te), s.f. – Instrument muzical. – var. alăută. tc. lauta, din arab. al ’ūd (T. Papahagi, GS, VII, 294), cf. ngr. λαοῦτο, bg. lauta, alb. lavut, it. liuto (calabr. lautu), fr. luth, sp. laud, port. alaude, germ. Laute. Der. lăutar, s.m. (muzicant ţigan, violonist etc.; trîntor, bărzăun), cu var. alăutar, (a)lăutaş; lăutăreasă, s.f. (nevastă de muzicant; dans specific); lăutăresc, adj. (caracteristic lăutarilor); lăutăreşte, adv. (ca lăutarii; după ureche, fără să fi învăţat muzică). Din rom. provin ţig. labutaris "muzicant, violonist" şi probabil bg. lautar (Capidan, Raporturile, 232).

Trimis de blaurb, 18.02.2008. Sursa: DER