- locativ
- LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s.n., adj. 1. s.n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acţiunea verbului. 2. adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ♢ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. Spaţiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98locatív adj. m., pl. locatívi; f. sg. locatívă, pl. locatíveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficlocatív s. n., pl. locatíveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficLOCATÍV1 locative n. Caz al complementului circumstanţial de loc în unele limbi. /<fr. locatifTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXLOCATÍV2 locativă (locativi, locative) Care ţine de locuinţă; propriu locuinţei. ♢ Spaţiu locativ încăperi locuite sau destinate a fi locuite de cineva. /<fr. locatifTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXLOCATÍV, -Ă adj. Referitor la casele de închiriat. ♢ Valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spaţiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. // s.n. (gram.) Caz în declinarea unor limbi care arată locul unde se află cineva sau ceva sau unde se petrece o acţiune. [cf. fr. locatif].Trimis de LauraGellner, 07.10.2006. Sursa: DNLOCATÍV, -Ă I. adj. referitor la casele de închiriat. o valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spaţiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (în unele limbi), care arată locul unde se petrece acţiunea verbului. (< fr. locatif)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.