liorc

liórc interj. – Exprimă zgomotul bălăcelii. Creaţie expresivă, rară. – Der. leoarcă (var. lioarcă), s.f. (femeie stricată; broască; gură, cioc, plisc; poşircă), se foloseşte mai ales în expresia ud leoarcă "foarte ud" (după Cihac, II, 174, din pol. liura, lura "poşircă", după Diculescu, Elementele, 492, dintr-un lat. *libricus care ar proveni din gr. λιβρòς "umed"), cf. şi leoarbă, lioarbă; bleoarcă (var. fleoarcă), s.f. (gură, plisc), cf. bleancă, fleancă, fleoarţă; leorcăi (var. liorcăi, liorciori, liocei), vb. (a fi ud leoarcă; a stoarce; a asuda; a se bălăci; a hălpăi, a înghiţi), cf. liorpăi, licăi; leorcăială, s.f. (bălăceală); liopotaie (var. liopardac), s.m. (Trans. de E, venetic, străin care nu cunoaşte limba); lefetiţă, s.f. (Trans., gură, plisc), poate prin încrucişare cu leafă "satîr"; lefîrdău, s.m. (Trans., flecar, limbut; intrigant); lefîrdaie, s.f. (femeie flecară), pe care Bogrea, Dacor., IV, 826, îl lega de lab. ljapërdhi "ciugulire" şi DAR de mag. lehordó "persoană care înjură". Toate aceste cuvinte se întîlnesc cu rezultatele expresive ale lui lup şi licui.

Trimis de blaurb, 04.03.2008. Sursa: DER