- lap
- lap interj. – Exprimă zgomotul produs de a lipăi sau zgomotul produs de două corpuri care se lipesc, cum ar fi solul şi piciorul gol sau mîna pălmuind o faţă. – var. leap, leop, lip, liop. Creaţie expresivă, cf. hap, fr. lapper. – Der. lăpăi, vb. (a se bălăci, a plescăi), cf. bg. lapam "a înghiţi"; lăpăit, s.n. (acţiunea de a bea cu zgomot); lapă, s.f. (terci), pe care Cihac, II, 668 şi DAR îl derivă din gr. λαπᾶς; lepşi, vb. (a pălmui; a turti), cu suf. expresiv -şi (cf. Iordan, BF, II, 188); lepşit, adj. (turtit; prostit, zăpăcit, nătîng); leapşe, s.f. (palmă, scatoalcă; baba-oarba); leoapă, s.f. (scatoalcă); leopăi (var. liopăi, lipăi), vb. (a pălmui, a plescăi; a merge cu zgomot cu picioarele goale; a tropăi; a trăncăni), cf. rut. ljopaty "a flecări" (după Cihac, II, 169, din slov. lapiti, sb., cr. hlapiti "a plescăi"; după Scheludko, BA, I, 165, din rut.); liopăit (var. lipăit), s.n. (bălăceală, plescăit; tropăit); lioapă (var. liopă, leo(a)pă, (h)leoap(c)ă), s.f. (gură, plisc); leoampă, s.f. (poşircă, supă apoasă); lempăi, vb. (a mînca pe apucate, a ciuguli); liompoti (var. liopoti, leo(m)poti), vb. (Bucov., a sorbi, a hălpăi); leoarbă (var. lioarbă), s.f. (gură, plisc); leorbăi (var. liorbăi, leorhăi, leorpăi), vb. (a trăncăni; a bate cîmpii; a se bîlbîi; a hălpăi; a croncăni); leorbău, s.m. (flecar, golan, urlător); leorpăi (var. liorpăi), vb. (a flecări). Se întîlnesc cu der. expresive de la licăi şi liorc; cf. şi lipa.Trimis de blaurb, 13.02.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.