licări

LICĂRÍ, pers. 3 licăreşte, vb. IV. intranz. 1. A răspândi o lumină slabă, de-abia întrezărită sau cu sclipiri uşoare şi intermitente. 2. A sclipi, a luci [prez. ind. pers. 3 sg.: lícăre. – var.: licurá vb. I, licurí vb. IV] – et. nec.

Trimis de LauraGellner, 20.05.2004. Sursa: DEX '98



LICĂRÍ vb. 1. v. sclipi. 2. v. pâlpâi. 3. v. străluci.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



licărí vb., ind. prez. 3 sg. licăréşte, imperf. 3 sg. licăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. licăreáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A LICĂR//Í pers. 3 licăriéşte intranz. 1) (despre surse de lumină) A răspândi o lumină difuză şi intermitentă. 2) fig. A apărea abia desluşit; a căpăta contururi vagi. /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



licărí (-résc, licărít), vb. – A luci, a scînteia. – var. licuri, licura. Probabil din lucoare; rezultatul *lucuri s-ar fi disimilat, în formă mai puţin clară, cf. licurici. După Pascu, Arhiva, 1905, 130 şi Pascu, I, 111, din lat. *luculĭre; după Tiktin şi Scriban, legat de lat. lucēre. Conform ipotezei improbabile a lui Puşcariu, Dacor., IV, 735-8, cf. REW 5079a, dintr-un lat. *liquorāre, pentru liquere; după Herzog, Dacor., V, 493, din sl. likŭ "roată". – Der. licărit (var. licăriş, licuriş), s.n. (scînteiere); licăritor, adj. (scînteietor); licăr, s.n. (scînteiere), pare o creaţie personală a lui Cezar Petrescu.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER