lele

LÉLE s.f. 1. Termen de respect cu care se adresează la ţară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă sau cu care vorbeşte despre ea; leică¹. ♦ (În poezia populară) Femeie (tânără) iubită; mândră. 2. Femeie rea sau imorală. ♢ expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om şmecher, şiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Din bg. lelja.

Trimis de LauraGellner, 19.05.2004. Sursa: DEX '98



LÉLE s.f. 1. Termen de respect, cu care se adresează, la ţară, un copil sau o persoană mai tânără unei femei mai în vârstă. ♦ (În poezia populară) Femeie tânără; iubită. 2. Femeie cu purtări rele. ♢ expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = şmecher, şiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – bg., sb. lelja.

Trimis de Zavaidoc, 13.09.2007. Sursa: DLRM



LÉLE s. leliţă, mătuşă, ţaţă, (pop.) tătăişă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) ţaică, (Ban.) uină. (lele Maria, vecina noastră.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



LÉLE s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, mătuşă, prostituată, tanti, târfă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



léle s. f., g.-d. art. lélei

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



LÉL//E f. pop. (folosit şi ca termen de adresare pe lângă numele respectiv) 1) Soră mai mare sau orice femeie mai în vârstă. 2) (în poezia populară) Femeie în raport cu bărbatul cu care se află în relaţii de dragoste; mândră; iubită. 3) peior. Femeie de moravuri uşoare. ♢ Pui (sau fecior, fiu) de lele om şmecher, şiret; coţcar. A umbla în dorul leleii a umbla fără rost, brambură. A pleca în dorul leleii a se duce fără a şti unde. [G.-D. lelei] /<bulg. lelja

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



léle s.f. – 1. Denumire care se dă mătuşilor, surorilor mai mari şi, în general, tuturor femeilor, dar să nu fie bătrîne. – 2. Titlu pe care uneori îl dă îndrăgostitul tinerei căreia îi face curte. – 3. Femeie stricată, desfrînată. – Mr. lele, lală, mod de adresare pentru unchi sau văr. Creaţie expresivă din limbajul copiilor (DAR; Iordan, BF, IX, 150), comună unui mare număr de idiomuri: cf. gr. λαλά "bunică", λαλᾶς "bunic", alb. lala "mătuşă", lale "unchi", ljaljë "titlu de curtoazie, în general"; tc. lela "doamnă", lolo "prostituată"; sl. (bg.) lĕlja "mătuşă", bg. lelĕk "unchi"; genov. lalla "mătuşă"; sp. lela "doamnă; stăpînă". E puţin probabilă der. din sl., susţinută de Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; şi Conev 58; şi mai puţin chiar cea din numele Leila (Roesler 597). Este un cuvînt de uz comun (ALR, I, 164). Der. lelică, lică, leliţă, s.f. (dim. al lui lele); lea, s.f. (haplologie din lelea), se foloseşte numai cu numele propriu, cf. bg. le, ljo "exclamaţie pentru a se adresa unei femei"; leică, s.f. (dim. de la lele), cu suf. -că, cf. maică, sau direct din sl., cf. bg. lĕlka "cumnată", rut. leljka "mătuşă". – Din rom. pare a proveni ţig. lele (Wlislocki 100).

Trimis de blaurb, 27.10.2008. Sursa: DER