leac

LEAC, leacuri, s.n. (pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ♢ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ♢ expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără nici un pic de... (În construcţii negative) (Nici) de leac = câtuşi de puţin, deloc. – Din sl. lĕkŭ.

Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



LEAC s. v. doctorie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



LEAC s. v. remediu, soluţie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



floáre-de-leác s. f., g.-d. art. flórii-de-leác

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



leac s. n., pl. leácuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



LEAC leacuri n. Substanţă folosită pentru tratarea, ameliorarea sau prevenirea unor boli; medicament; remediu. ♢ Iarbă (sau buruiană) de leac plantă medicinală. A da de leac a descoperi medicamentul contra unei boli. A găsi leacul a găsi mijlocul de a rezolva ceva. (Nici) de leac câtuşi de puţin; deloc. /<sl. lĕku

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



leác (leácuri), s.n. – 1. Medicament, remediu. – 2. Tratament. – Megl. leac. sl. lĕkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 349; Cihac, II, 166), cf. bg., cr., slov., rut. lĕk, sb. ljak, pol. lek. – Der. lecui, vb. (a trata; refl., a-şi reface sănătatea, a se pune pe picioare; a se îndrepta, a se ameliora), din sl. lĕkovati, lĕkują, sau din leac; nelecuit, adj. (iremediabil); lecuitor, adj. (care lecuieşte, care vindecă); lecuitor, s.m. (doctor); lecuinţă, s.f. (înv., remediu, tratament); lecuială, s.f. (vindecare, îndreptare). – cf. leacă.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER