- janţ
- JANŢ s.n. (reg.) Colţ de piatră, stâncă.Trimis de claudia, 03.03.2002. Sursa: DLRMJANŢ s.n. 1. Zer untos care se scurge la fabricarea caşcavalului, în urma opăririi caşului cu apă clocotită, constituind materia primă pentru obţinerea untului de caşcaval. 2. Partea lichidă rămasă după coagularea laptelui. 3. Zara fiartă rămasă de la prepararea urdei. – et. nec.Trimis de claudia, 03.03.2002. Sursa: DEX '98JANŢ s. v. jintuit.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeJANŢ s. v. stâncă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimejanţ (zer) s. n., pl. jánţuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficjanţ (stâncă) s. n., pl. jánţuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficJANŢ janţuri n. 1) Zer gras care se scurge la fabricarea caşcavalului din caşul stors şi opărit. 2) Parte lichidă care rămâne după separarea laptelui coagulat. 3) Parte lichidă care rămâne după separarea urdei. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXjanţ s.n. – Zer scurs din caşul stors. – var. janţă. Origine incertă. Pare a fi un deverbal al sl. žĕti, žimą, žimeši "a presa", care nu a lăsat reprezentant direct în rom. Der. nu este clară; şi nu se poate afirma cu siguranţă că este cuvînt identic cu janţ, s.n. (Olt., ţanc, stîncă), jantă, s.f. "femeie de moravuri uşoare", pe care DAR îl pune în legătură cu mag. zsana "gaiţă", jantiţă, s.f. (peşte mărunt). Tiktin îl pune în legătură pe janţ cu germ. Sahne, care nu pare convingător. Dacă depinde de sl. žĕti, aparţine aceleiaşi familii ca jintui, vb. (a presa, a stoarce brînza; a stoarce; a amesteca, a bate), din sl. *žĕtovati; jintuită (var. jintuit), s.f. şi n. (zer de lapte); jintuială, s.f. (acţiunea de a stoarce caşul); jintuitoare, s.f. (storcătoare); jintălău, s.n. (storcătoare). cf. jintiţă.Trimis de blaurb, 24.01.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
