- ironie
- IRONÍE, ironii, s.f. Vorbă, frază, expresie, afirmaţie care conţine o uşoară batjocură la adresa cuiva sau a ceva, folosind de obicei semnificaţii opuse sensului lor obişnuit; zeflemea, persiflare. ♢ expr. Ironia sorţii = joc neaşteptat al întâmplării. – Din fr. ironie, lat. ironia.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98IRONÍE s. persiflare, zeflemea, (rar) persiflaj, (fig.) împunsătură, înţepătură, pişcătură, şfichi, şfichiuitură. (O ironie cu adresă precisă.)Trimis de siveco, 25.01.2006. Sursa: Sinonimeironíe s. f., art. ironía, g.-d. art. ironíei; pl. ironíi, art. ironíileTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficIRONÍ//E ironiei f. Vorbă conţinând o uşoară batjocură (la adresa cuiva sau a ceva). ♢ ironiea soartei joc al întâmplării, care pare a fi o urmare a unei intenţii rele. [G.-D. ironiei] /<lat. ironia, gr. eironeiaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXIRONÍE s.f. 1. Cuvânt, frază conţinând o uşoară batjocură, folosind semnificaţii opuse sensului lor obişnuit; zeflemea, persiflare. ♢ Ironia soartei = situaţie intervenită contrar tuturor aşteptărilor, ca un joc neaşteptat al întâmplării. 2. Categorie estetică şi filozofică desemnând expresii sau imagini cu semnificaţii opuse sensului obişnuit, în scopul ridiculizării disimulate. ♦ Figură de stil prin care se enunţă ceva pentru a se înţelege contrariul. [gen. -iei. / < fr. ironie, cf. it., lat. ironia, gr. eironeia – întrebare].Trimis de LauraGellner, 10.05.2005. Sursa: DNIRONÍE s. f. 1. persiflare. ♢ ironie a sorţii = situaţie intervenită contrar tuturor aşteptărilor, ca un joc neaşteptat al întâmplării. 2. categorie estetică şi filozofică, desemnând expresii sau imagini cu semnificaţii opuse sensului obişnuit, în scopul ridiculizării disimulate. ♢ figură de stil prin care se enunţă ceva pentru a se înţelege contrariul. (< fr. ironie, lat. ironia)Trimis de raduborza, 29.01.2008. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.