iele

IÉLE s.f. pl. (Mai ales art.) Fiinţe imaginare din mitologia populară românească, înfăţişate ca nişte fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul şi prin jocul lor, pe bărbaţi, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, şoimanele, vântoasele, drăgaicele. – Din ele (pl. f. al lui el).

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



IÉLE s. pl. (mitol. pop.) (pop.) dânsele (pl. art.), drăgaice (pl.), frumoase (pl.), milostive (pl.), mândre (pl.), puternice (pl.), rusalii (pl.), sânziene (pl.), şoimane (pl.), şoimăriţe (pl.), vântoase (pl.), (reg.) nagode (pl.), samovile (pl.), sfinte (pl.), (Ban. şi Olt.) milostivnice (pl.), (prin Ban.) miluite (pl.).

Trimis de siveco, 28.05.2007. Sursa: Sinonime



iéle s. f. pl. (sil. ie-), art. iélele, g.-d. art. iélelor

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



IÉLE f. pl. (în mitologia populară) Fiinţe imaginare, având înfăţişarea unor fete frumoase îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea şi ar face rău, în special, bărbaţilor; vântoase; şoimane; drăgaica. [G.-D. ielelor] /Din ele pron. pers.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



iéle s.f. pl. – Fiinţe imaginare cu puteri nefaste; frumoasele, dînsele, drăgaicele. – var. ele. Este pl. al pron. pers. ea (DAR; Bogrea, Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care coincide cu dînsele "lemuri", şi cu iel, s.m. (dracul), în loc de el. Totuşi, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea că numele este dacic; după Diculescu 186, din germ. Elle. Înainte, Cihac, II, 508, se gîndea la mag. lél "spirit" şi Lokotsch 950 la tc. jel "vînt", cf. vîntoasele. Din rom. provine probabil ţig. sp. ilo "spirit" (Besses 89).

Trimis de blaurb, 24.10.2008. Sursa: DER