ia

IA interj. 1. Cuvânt prin care se atrage atenţia ascultătorului asupra unui îndemn care i se va adresa; ian! 2. Iată! iacă¹! uite! vezi! ian! ♢ expr. Ia aşa = numai aşa, fără nici o intenţie precisă. 3. Arată indiferenţa faţă de ceea ce urmează. 4. Introduce un răspuns. Unde te duci? – Ia, până la colţ. cf. bg. j a.

Trimis de gall, 07.04.2009. Sursa: DEX '98



IA interj. v. poftim!

Trimis de siveco, 13.04.2009. Sursa: Sinonime



IA interj. v. iată, uite, vezi.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



ia interj.

Trimis de siveco, 29.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



IA interj. 1) (îndeamnă la o acţiune) Ia adă nişte lemne. 2) (atrage atenţia celui căruia i se adresează) Iată. Ia, ce se face afară. 3) (intensifică sensul celor spuse) Ia, copil deştept! 4) (introduce un răspuns) - Unde te duci? - Ia, până la magazin. [Monosilabic] /cf. bulg. ja

Trimis de siveco, 12.02.2009. Sursa: NODEX



ia conj. (reg., înv.) sau ... sau, ori ... ori.

Trimis de blaurb, 29.05.2006. Sursa: DAR



-IÁ suf. "a trece printr-o stare", "a produce ceva", "a acţiona prin intermediul". (< fr. -ier, cf. lat. -iare)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



ia interj. – Serveşte pentru a atrage atenţie. Creaţie spontană. Coincide cu sl. ja "şi", sb., cr. ja "aşa" (Cihac, II, 145, credea că rom. provenea din sl.), mag. he (sursă a rom., după Pascu, II, 95), alb. ja, cf. sard. ea "iată". După Philippide, II, 717, este o reducere de la iacà. Multe var.: ian(i), iane, ien(e), mai ales în Mold.; iacă, interj. (de la ia-că, deoarece ia a fost interpretat ca un imperativ ia (uită-te) că, interpretare greşită care apare şi la haide, s.v. (după Diez, I, 161, iacă provine din lat. ecce, ca it. ecco; după Philippide, Principii, 92; Iordan, Dift., 49; REW 2822 şi Buescu, RPF, II, 331, din lat. eccam, cf. Pascu, I, 102, mr. iaca; după Philippide, II, 717 din lat. eccum; după Scriban, din sb. jako "imediat"): iacătă, interj. (iată), în loc de iacă-te, cu aceeaşi interpretate a interj. ca verb (după Candrea, prin încrucişarea lui iacă cu iată); iată, interj. pare reducere a lui ia uite, cf. formulele vulg. ioite, iote, iete, ietă (după DAR, Candrea şi Scriban, din sl. eto, bg. jato, cf. alb. jatë; cf. Procopovici, Dacor., X, 72-79). Interpretarea generalizată a lui iată, var. iacătă, ca vb. a condus la formarea unei serii de hibride gramaticale; ia(că)tă-mă, ia(că)tă-te etc. Această schimbare de categorie se explică uşor, mai ales dacă se are în vedere o mofonie cu ia, imperativ de la a lua.

Trimis de blaurb, 04.12.2007. Sursa: DER