hăţaş

HĂŢÁ޹, hăţaşi, s.m. Cal care se mână cu ajutorul hăţurilor, înhămat alături de un lăturaş. – Hăţ¹ + suf. -aş.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



HĂŢÁ޲, hăţaşuri (hăţaşe), s.n. (reg.) 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2. Drum râpos, abrupt, cu coaste repezi. – et. nec.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



hăţáş (cal) s. m., pl. hăţáşi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



hăţáş (cărare, drum) s. n., pl. hăţáşuri/hăţáşe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



HĂŢÁŞ hăţaşi m. Cal înhămat între hulube şi mânat cu ajutorul hăţurilor. [pl. şi hăţaşe] /hăţ + suf. hăţaşaş

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



hăţáş¹, -ă, adj. (reg.) de ham, de hăţ.

Trimis de blaurb, 22.05.2006. Sursa: DAR



hăţáş (hăţáşe), s.n. – Cărare, potecă. – var. hăţiş, haţiş, hataş, hăţag. Origine incertă. Pare a fi formaţie expresivă, pe baza lui hăţ, care exprimă ideea de "a pleca, a devia", caz în care ar însemna "(drum) lateral" sau "scurtătură". Totuşi, sensul special de "hăţiş", s.n. (desiş, tufişuri), se potriveşte doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen "a aţîţa", care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la hat, "drum", care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta, der. de la hat nu îl au pe ţ. – Der. hăţaş, s.m. (Bucov., haiduc); hăţoagă, s.f. 8cărare de animale, în pădure).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER