- hăţaş
- HĂŢÁŞ1, hăţaşi, s.m. Cal care se mână cu ajutorul hăţurilor, înhămat alături de un lăturaş. – Hăţ1 + suf. -aş.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HĂŢÁŞ2, hăţaşuri (hăţaşe), s.n. (reg.) 1. Cărare făcută de fiarele sălbatice prin pădure. 2. Drum râpos, abrupt, cu coaste repezi. – et. nec.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98hăţáş (cal) s. m., pl. hăţáşiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografichăţáş (cărare, drum) s. n., pl. hăţáşuri/hăţáşeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHĂŢÁŞ hăţaşi m. Cal înhămat între hulube şi mânat cu ajutorul hăţurilor. [pl. şi hăţaşe] /hăţ + suf. hăţaşaşTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXhăţáş1, -ă, adj. (reg.) de ham, de hăţ.Trimis de blaurb, 22.05.2006. Sursa: DARhăţáş (hăţáşe), s.n. – Cărare, potecă. – var. hăţiş, haţiş, hataş, hăţag. Origine incertă. Pare a fi formaţie expresivă, pe baza lui hăţ, care exprimă ideea de "a pleca, a devia", caz în care ar însemna "(drum) lateral" sau "scurtătură". Totuşi, sensul special de "hăţiş", s.n. (desiş, tufişuri), se potriveşte doar în parte acestei ipoteze. Scriban propune germ. hetzen "a aţîţa", care nu pare mai probabil. După Moldovan 426, de la hat, "drum", care nu apare cu acest sens; în afară de aceasta, der. de la hat nu îl au pe ţ. – Der. hăţaş, s.m. (Bucov., haiduc); hăţoagă, s.f. 8cărare de animale, în pădure).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.