- hârâi
- HÂRÂÍ, hấrâi, vb. IV. 1. intranz. (Despre mecanisme stricate; la pers. 3) A scoate un zgomot dogit. 2. intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu, a hârcâi. ♦ (peior.) A vorbi neclar, mormăit. ♦ A sforăi. 3. intranz. (Despre câini; la pers. 3) A mârâi. 4. refl. recipr. A se certa, a se ciondăni. ♦ tranz. (fam.) A întărâta, a irita pe cineva. 5. refl. (Rar) A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. – Hâr + suf. -âi.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HÂRÂÍ vb. a hârcâi, a horcăi.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimehârâí vb., ind. şi conj. prez. 3 hârâie, imperf. 3 sg. hârâiáTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA HÂRÂÍ pers. 3 hârâie 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete guturale aspre, manifestând iritare; a mârâi. 2) fam. peior. A vorbi răguşit, cu voce dogită. 3) (despre mecanisme defectate) A produce sunete neplăcute. 2. tranz. fam. (persoane) A sâcâi în mod intenţionat (pentru a întărâta); a zădărî. /hâr + suf. hârâiâiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE HÂRÂÍ mă hârâi intranz. fam. A se certa uşor (unul cu altul) pentru lucruri mărunte; a se ciondăni; a se ciorovăi. /hâr + suf. hârâiâiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.