- huci
- HUCI, huciuri, s.n. (reg.) Pădure mică, tânără şi deasă; tufiş, crâng, huceag. ♢ expr. A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, fără ţintă. – Din ucr. husca "desiş".Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HUCI1, huci, s.m. (reg.) Unealtă de scărmănat lână; ragilă.Trimis de gall, 29.03.2008. Sursa: DLRMHUCI s. v. crâng, darac, dărăcitor, desiş, hăţiş, scărmănătoare, stufăriş, tufăriş, tufiş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimehuci s. n., pl. húciuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografichúci (húciuri), s.n. – Pădure mică, crîng. – var. hîci, hîngî, higi, hugi. sl., cf. rut. hušča "desiş", ceh. hustý, sb., cr. gušta "tufiş" (Cihac, II, 134; DAR; Scriban). – Der. hugeac, s.n. (crîng), din rut. huščak "bălării, hăţiş" (DAR); hăciugă, s.f. (desiş de pădure), cf. rut. hadžuga (Candrea); hălăciugă, s.f. (bălării, tufişuri), cu l expresiv. Din acelaşi etimon, rut. hušča "desiş" provine "huşte" (var. huşti, hoşte, hoce), s.f. pl. (resturi de tărîţe, după prepararea borşului); iar de la această ultimă var. s-a refăcut un nou sing., huc, s.n. (Trans., Mold., resturi, reziduuri, gunoi), cf. hucărie, s.f. (bucăţele, obiecte mărunţite). cf. Drăganu, Dacor., III, 705.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.