- hop
- HOP interj., HOP, hopuri, s.n. I. interj. 1. Exclamaţie care însoţeşte o săritură peste un obstacol, ridicarea (ridica) unei greutăţi, căderea, aruncarea (arunca) sau scăparea (din mână) a unui lucru. ♢ expr. Nu zice hop până n-ai sărit (sau până nu treci) şanţul = nu te bucura înainte de a vedea rezultatul, sfârşitul. 2. (Cu valoare verbală; exclamaţie care sugerează sosirea neaşteptată a cuiva) Iată că vine! ♦ Exclamaţie care sugerează intervenirea neaşteptată a unui fapt, a unei întâmplări. 3. Exclamaţie care exprimă o surpriză (neplăcută). II. s.n. 1. Ridicătură sau groapă în drum (peste care vehiculele trec zdruncinându-se). ♦ fig. Dificultate, obstacol, greutate pe care cineva o are de întâmpinat. 2. Săritură, zguduitură a unui vehicul peste un obstacol. [var.: hópa, hópai, hup interj.] – Onomatopee.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HOP s. 1. salt, săritură. 2. (la pl.) v. hârtoape.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeHOP s. v. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, neajuns, nevoie, obstacol, oprelişte, piedică, stavilă.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimehop s. n., pl. hópuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografichop/hópa interj.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHOP1 interj. 1) (se foloseşte, uneori repetat, în timpul săriturii peste un obstacol sau în timpul jocului). 2) (se foloseşte ca exclamaţie când cineva soseşte pe neaşteptate). /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXHOP2 hopuri n. 1) Adâncitură sau ridicătură pe o suprafaţă de teren. 2) Săritură peste un obstacol. 3) fig. Piedică care trebuie depăşită. ♢ A trece hopul a învinge o greutate. /Onomat.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXhop interj. – Exprimă efortul de a sări sau de a ridica o greutate; serveşte ca îndemn în aceste împrejurări. – var. hopa(i). Mr. hop. Creaţie expresivă, cf. alb. hop, germ. hopsen, engl. to hop, tc. hoppaha (după Graur, GS, VI, 330, tc. este etimon al rom. hop aşa). – Der. hop, s.n. (salt, săritură; obstacol, groapă; dificultate, neplăcere); hopăi, vb. (a sări, a ţopăi); hopină, s.f. (denivelare, groapă); hopuros, adj. (plin de gropi). – cf. ţop.Trimis de blaurb, 29.11.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.