- accident
- ACCIDÉNT (1-4, 6) accidente, s.n. (5) accidenţi, s.m. 1. Eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor (provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea). ♦ Fapt întâmplător, banal, care aduce nenorocire. 2. (fil.) Însuşire trecătoare, neesenţială a unui lucru. 3. (geogr.) Neregularitate a solului. 4. (lingv.; în sintagma) Accident fonetic = modificare întâmplătoare a unui sunet, fără caracter de lege. 5. (muz.) Alteraţie. ♦ Semn care indică această modificare a intonaţiei unei note. 6. (med.) Fenomen neaşteptat care survine în cursul unei boli. – Din fr. accident, lat. accidens, -ntis.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98ACCIDÉNT s. 1. (geogr.) denivelare, denivelaţie, neregularitate. (accident de teren.) 2. v. alteraţie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeaccidént (muz.) s. m., pl. accidénţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficaccidént (întâmplare) s. n., pl. accidénteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficACCIDÉNT accidente n. 1) Întâmplare neprevăzută, care duce la o nenorocire; avarie. accident de circulaţie. 2) Defect în funcţionarea unei maşini, a unei instalaţii etc. 3) Neregularitate a unui teren. /<fr. accident, lat. accidens, accidentntisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXACCIDÉNT s.n. 1. Întâmplare neprevăzută, venită pe neaşteptate, care curmă o situaţie normală. ♦ Întâmplare care aduce o nenorocire. 2. Ridicătură sau adâncitură care schimbă perspectiva unui teren. 3. Însuşire a unui lucru, a unui fenomen nelegată de esenţa, de fiinţa lui. // s.m. Semn (diez, bemol etc.) care alterează intonaţia unei note. v. alteraţie. ♦ Accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza etc.). [pron. ac-ci-, pl. -nte, (s.m.) -nţi. / < fr. accident, cf. it. accidente, lat. accidens].Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DNaccidént (-te), s.n. Eveniment imprevizibil care întrerupe mersul normal al lucrurilor. < fr. accident. – Der. (din fr.) accidental, adj.; accidentat, adj.; accidenţă, s.f. (lucrare tipografică ce foloseşte în mod variat literele, cu caracter comercial)., din germ. Akzidenz; accidenţar, s.m. (zeţar care se ocupă cu accidenţe).Trimis de blaurb, 26.08.2006. Sursa: DERACCIDÉNT I. s. n. 1. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecinţe dăunătoare. 2. ridicătură, adâncitură a unui teren. 3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esenţa lui. 4. accident fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilaţia, epenteza, metateza). II. s. m. alteraţie. (< fr. accident, lat. accidens)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.