havalea

HAVALEÁ, havalele, s.f. Îndatorire constând din prestarea de zile de clacă, podvezi etc., pe care o aveau ţăranii pe vremea clăcii. ♦ Prestaţie în bani sau în natură făcută în contul haraciului. – Din tc. havale.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



havaleá s. f., art. havaleáua, g.-d. art. havalélei; pl. havaléle

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



HAVÁL//EA havaleaéle f. înv. (în perioada medievală) Muncă pe care ţăranii erau obligaţi să o presteze în folosul domniei sau al moşierilor. /<turc. havale

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



havaleá, havaléle, s.f. (înv.) 1. îndatorire, sarcină constând din prestarea de zile de clacă, corvoadă, podvezi etc. pe care o aveau ţăranii în vremea clăcii; prestaţia în bani sau în natură făcută în contul haraciului. 2. ordin, mandat al Porţii otomane prin care se cerea Ţărilor române haraciul (contribuţie în bani şi în natură). 3. contribuţie în bani şi natură cerută de Poartă, în contul haraciului. 4. belea; nevoi zilnice, griji materiale.

Trimis de blaurb, 19.05.2006. Sursa: DAR



havaleá (havaléle), s.f. – 1. Act, ţidulă a sultanului referitoare la primirea tributului. – 2. Tribut, contribuţie, dare. tc. havale "ordin de plată" (Şeineanu, II, 312; Lokotsch 974), cf. ngr. χαβαλές "funcţie". – Der. havalagiu, s.m. (slujbaş la finanţele turceşti), sec. XVIII, înv.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER