- harţă
- HÁRŢĂ s.f. Încăierare; ceartă. ♦ (înv.) Ciocnire între avangărzi sau între (mici) grupuri militare potrivnice. [var.: harţ s.n.] – Din magh. harc.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HÁRŢĂ s. v. încăierare.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeHÁRŢĂ s. v. animozitate, arţag, bătălie, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, luptă, neînţelegere, război, vrajbă, zâzanie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimehárţă s. f., g.-d. art. hárţeiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHÁRŢ//Ă harţăe f. 1) Ceartă însoţită de bătaie; încăierare. 2) înv. Ciocnire armată uşoară între două detaşamente duşmane. [G.-D. harţei] /<ung. harcTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXhárţă s.f. – Încăierare, ceartă. – var. (înv.) harţ. Mag., pol. harc (Cihac, II, 505; Berneker 377; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. arţag. – Der. hărtaş, s.m. (luptător, combatant); hărţui, vb. (a ataca; a începe lupta; a urmări, a sîcîi, a pisa); hărţeli, vb. (a deranja, a supăra, a chinui), cu suf. expresiv -li; hărţuială, s.f. (faptul de a hărţui); hărţuitor, adj. (care hărţuieşte); hărăţi, vb. (a hărţui), care, după Scriban, Arhiva, 1912 şi DAR, ar proveni din mag. hergelni (herécelni) "a aţîţa", ipoteză ce pare inutilă; hărăţie, s.f. (înv., combativitate; vitejie); hărăţag, s.n. (rar, provocare), rezultat dintr-o încrucişare cu arţag; hărăţ, s.m. (persoană care hărţuieşte; viteaz), sec. XVII, înv.Trimis de blaurb, 24.10.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
