hac

HAC¹, (2) hacuri, s.n. 1. (În expr.) A-i veni (cuiva sau la ceva) de hac = a găsi modalitatea, sistemul de a învinge, de a face inofensiv pe cineva sau ceva care supără, care provoacă nemulţumiri. 2. (înv.) Salariu, leafă. – Din tc. hak.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



HAC², hacuri, s.n. (reg.) Un fel de cui de fier care se bate iarna pe talpa încălţămintei sau la potcoavele cailor, ca să nu alunece. – Din ucr. hak.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



HAC s. v. leafă, remuneraţie, retribuţie, salariu.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



hac (răfuială) s. n., pl. hácuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



hac (salariu, cui) s. n., pl. hácuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



HAC¹ n. : A-i veni (sau a-i da) cuiva de hac a găsi mijlocul de a pedepsi pe cineva care cauzează neplăceri; a pune pe cineva la punct. /<turc. hak

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



HAC² hacuri n. Cui de fier care se bate la talpa încălţămintei (ca să nu alunece). /<ucr. hak

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



hac³, hácuri, s.n. (reg.; mai ales la pl.) vreascuri, târşi, ramuri tăiate, crăci dărâmate, surcele.

Trimis de blaurb, 17.05.2006. Sursa: DAR



hac⁴, hácuri, s.n. (reg.) chip, putinţă, modru; asemănare, pereche.

Trimis de blaurb, 17.05.2006. Sursa: DAR



hac (hácuri), s.n. – Retribuţie, remuneraţie, răsplată, salariu, leafă. – Mr. hache. tc. hakk "drept" (Şeineanu, II, 193; Meyer 145; Ronzevalle 81), cf. ngr. χάϰι, alb. hak, sb., bg. hak (Berneker 383). sec. XVIII, înv., astăzi se foloseşte numai în expresia a-i veni de hac, cf. ngr. λέου ἔνα χάϰϰ. Din rom. provine rut. hak (Berneker 383).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



hac (hácuri), s.n. – Cui de potcoavă. germ. Haken, prin intermediul pol., rut. hak (Cihac, II, 133; DAR).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



hac (hácuri), s.n. – (Trans.) Surcele, vreascuri. germ. Hack(holtz). – cf. hăcui.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER