gurgui

GURGÚI, gurguie, s.n. 1. Partea din vârf a opincii, strânsă cu nojiţe. 2. Partea mai strâmtă, în formă de cioc, de la gura urciorului¹. 3. Vârful sânului; sfârc, mamelon. 4. Vârful unui deal sau al unui munte. – cf. lat. g u r g u l i o "beregată".

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GURGÚI s. 1. (pop.) ţâţă. (gurguiul urciorului.) 2. v. mamelon.

Trimis de siveco, 03.08.2008. Sursa: Sinonime



gurgúi s. n., pl. gurgúie

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GURGÚ//I gurguiie n. 1) Parte în formă de cioc de la gura unor vase (care înlesneşte turnarea unui lichid). 2) Vârf al opincii, strâns cu cureluşă. 3) Vârf al mamelei; mamelon; sfârc. 4) Creastă a unui deal sau a unui munte. /cf. lat. gurgulio

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



gurgúi (gurgúie), s.n. – 1. Sfîrc, mamelon. – 2. Gaura de la gura urciorului. – 3. Cioc de urcior. – 4. Vîrf, culme. – var. gurgoi, gîrgoi, gurgun, gurzui, gurlui. – Mr. gurgul’u. Creaţie expresivă, bazată pe gog "obiect rotund", cu r infix, cf. gorgoană, gorgoase, provenind din aceeaşi rădăcină. Sensul de "obiect rotund" este comun tuturor uzurilor sale; cel de al doilea se explică prin faptul că gura urciorului tipic se află deasupra unui cioc care imită sfîrcul (sfârc) sînului (explicaţie dată de dicţionare, de "gît de urcior" nu este exactă). Legătura cu lat. gurgullus (Hasdeu, cuv. din Bătrîni, I, 284) sau gurgulio (REW 3922; DAR; Pascu, I, 196) pare mai curînd şocantă decît sigură. Mr. a păstrat, alături de sensul de "cioc de urcior" şi pe acela de bulgăre, obiect rotund, care a trecut în ngr. γϰουργϰούλια "cartofi" (Höeg 149). – Der. gurguia, vb. (a ascuţi; refl., a se urca, a se înălţa; refl., a ieşi în evidenţă; refl., a se împăuna); gurguţa, vb. refl. (a se înfoia), cu suf. expresiv -ţa sau -ţi, cf. cocoţa.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER