grai

GRAI, graiuri, s.n. 1. Glas, voce. ♢ loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toţi deodată. ♢ expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-şi pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoţie, de frică etc.), a amuţi; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ♢ loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puţin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv).

Trimis de gall, 04.10.2008. Sursa: DEX '98



GRAI s. 1. v. glas. 2. v. limbaj. 3. (lingv.) (livr.) idiom, (impr.) dialect. (Un grai regional.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



GRAI s. v. cuvânt, termen, vorbă.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



grai s. n., pl. gráiuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GRA//I graiiuri n. 1) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ♢ A-i pieri (sau a-şi pierde) graiiul a) a nu mai vorbi; a amuţi; b) a nu mai avea ce spune. 2) Sistem de comunicare între oameni, cu ajutorul limbii; limbaj; vorbire. ♢ Prin viu grai în mod oral. 3) Mod de exprimare; vorbire; limbă. grai ales. 4) Unitate lingvistică subordonată dialectului. /Din a grăi

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX