giurumea

giurumeá s. f. (sil. giu-), art. giurumeáua, g.-d. art. giurumélei; pl. giuruméle

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



giurumeá, giuruméle, s.f. (reg.) ceva uzual; cotidian.

Trimis de blaurb, 15.05.2006. Sursa: DAR



giurumea, giurumele s.f. (peior.) 1. persoană care execută prost tot ceea ce face 2. tip penibil 3. diletant expus ridicolului (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006)

Trimis de CristinaDianaN, 22.06.2007. Sursa: Neoficial