ghiumbruc

ghiumbrúc (-curi), s.n. – Vamă. – var. (gh)im(b)ruc. tc. ǵümrük (DAR), din ngr. ϰουμέρϰιον. sec. XIX, înv. – Der. ghium(b)rucciu, s.m. (vameş); ghiumurluc, s.m. (grănicer).

Trimis de blaurb, 20.10.2007. Sursa: DER