ghem

GHEM¹, gheme (ghemuri), s.n. 1. Obiect de formă (relativ) sferică, rezultat prin depănarea unor fire (de aţă, de lână etc.). ♢ expr. A face ghem = a) a depăna în formă de ghem¹ (1); b) a face mototol (1). loc. vb. A se face (sau a sta) ghem = a se ghemui. 2. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor (2). – lat. *glemus (= glomus).

Trimis de gall, 03.05.2008. Sursa: DEX '98



GHEM², ghemuri, s.n. Fiecare dintre punctele câştigate de un jucător de tenis (după mai multe erori ale adversarului), în limitele unui set (1). [Scris şi: game şi pron. în acest caz: gheim, cf. pronunţiei din engl.] – Din engl. game.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GHEM s. v. foios.

Trimis de siveco, 03.05.2008. Sursa: Sinonime



ghem (de lână, aţă etc. ) s. n., pl. ghéme

Trimis de siveco, 03.05.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



ghem (sport) s. n., pl. ghémuri

Trimis de siveco, 03.05.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



GHEM gheme n. 1) Obiect sferic format prin înfăşurare de fire. ghem de aţă. ghem de lână. ♢ A se face ghem a se ghemui. 2) (la rumegătoare) Al treilea compartiment al stomacului. /<lat. ghemus

Trimis de siveco, 03.05.2008. Sursa: NODEX



GHEM s.n. (Sport) Etapă de joc care constituie o subdiviziune a setului în cadrul unei partide de tenis; joc. [pl. -muri, scris şi game. / < engl. game].

Trimis de LauraGellner, 15.07.2006. Sursa: DN



GHEM s. n. (sport) etapă de joc care constituie o subdiviziune a setului în cadrul unei partide de tenis. (< engl. game)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



ghem (ghéme), s.n. – 1. Obiect de formă rotundă, rezultat din depănarea unor fire. – 2. Cocoloş, bulgăre. – 3. Al treilea compartiment al stomacului rumegătoarelor. – Mr. gl’om, gl’em, megl., istr. gl’em. lat. glǒmus, prin intermediul unei forme pop. *glemus (Miklosich, Consonantismus, II, 59; Densusianu, Filologie, 447; Puşcariu 711; Candrea-Dens., 734; REW 3801; DAR; Philippide, II, 643; Iordan, ZRPh., LVI, 230; Graur, Revue de Philologie, XI, 267; Rosetti, I, 57), cf. alb. ljëms, it. ghiomo (ven. gemo). Totuşi, modificarea vocalismului s-ar putea explica şi ca rezultat specific limbii rom., pe baza lui *ghiom, cf. mr. gl’om, it. ghiomo, prin intermediul unei asimilări produse la pl. *ghiome › gheme. cf. sl. glenŭ, pol. glon, pe care Berneker 301 le derivă de la acelaşi etimon lat. Der. ghemotoc, s.n. (ghem, cocoloş; obiect mototolit), cu var. etimologice ghiomotoc şi cele expresive ghemoltoc, glomotoc, ciomîltoc; ghemui, vb. (a ghemotoci, a face ghem); ghemoşat, adj. (strîns, ghemuit); ghemejat, adj. (ghemuit); ghemîrdîc (var. ghemîrdoc), s.m. (mucos, ţînc, puşti), cu suf. expresiv; înghemui, vb. (a ghemui; a îngrămădi), al cărui ultim sens, care apare la unii scriitori moderni, de ex. la Bassarabescu, pare urmarea unei confuzii cu înghesui; (în)ghemuială, s.f. (acţiunea de a ghemui); ghibirdic (var. ghibizdoc), s.m. (pitic, năpîrstoc), formaţie paralelă lui ghimîrdic, cu o confuzie între ghem şi gheb; ghibiroancă, s.f. (cartof); ghibirdeci, s.m. (pitic, pigmeu).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER