deşira

DEŞIRÁ, deşir, vb. I. refl. 1. (Despre obiecte înşirate pe aţă, în special despre mărgele) A ieşi de pe aţa pe care au fost înşirate (adesea căzând şi împrăştiindu-se). ♢ tranz. Deşiră mărgele. 2. (Despre aţa înfăşurată pe ghem sau despre gheme) A se desfăşura într-un fir lung continuu. ♢ tranz. Deşiră aţă de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ♢ tranz. A deşirat dantela. 4. fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. fig. (Rar; despre locuri şi peisaje din natură) A se desfăşura în faţă privitorului. – lat. diserrare. cf. ş i r .

Trimis de IoanSoleriu, 16.07.2004. Sursa: DEX '98



A (se) deşira ≠ a (se) înşira

Trimis de siveco, 11.10.2007. Sursa: Antonime



A deşira ≠ a înşira

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



DEŞIRÁ vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Aţa se deşira de pe mosor.) 2. v. destrăma.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



deşirá vb., ind. prez. 1 sg. deşír, 3 sg. şi pl. deşíră

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A DEŞIRÁ deşír tranz. A face să se deşire. /<lat. diserrare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE DEŞIRÁ mă deşír intranz. 1) (despre obiecte înşirate pe aţă, mai ales despre mărgele) A ieşi de pe aţă (împrăştiindu-se). 2) (despre gheme sau aţă înfăşurată pe ghem) A se desface într-un fir lung şi continuu; a se desfăşura. 3) (despre obiecte împletite) A se desface, îndepărtându-se fir de fir; a se răsfira. 4) fig. (despre persoane) A se întinde în toată lungimea. /<lat. diserrare

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



deşirá (deşír, deşirát), vb. – 1. A întinde, a extinde. – 2. A împrăştia, a răspîndi. – 3. (Despre obiecte) A ieşi de pe firul pe care au fost înşirate. lat. dĭsĕrrāre (Candrea), cf. fr. (déserrer). Tiktin îl derivă greşit de la desfira. La ultimele sensuri este evidentă întîlnirea cu des-şira, de la şir "rînd, şirag". – Der. deşirat, adj. (vlăjgan, lungan).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER