- geniu
- GÉNIU, genii, s.n. I. 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare. ♢ loc. adj. De geniu = genial. 2. Fire, natură, caracter specific. II. (mitol.; azi în stilul poetic) Spirit protector; duh (bun sau rău). III. Armă militară care cuprinde trupe specializate pentru executarea lucrărilor de fortificaţii, de drumuri, de poduri etc. – Din lat. genius, fr. génie.Trimis de gall, 08.04.2008. Sursa: DEX '98Geniu ≠ mediocritate, imbecil, nebunieTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonimegéniu s. n. [-niu pron. -niu], art. géniul; pl. génii, art. géniile (sil. -ni-i-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficGÉNI//U1 geniui m. 1) Totalitate a aptitudinilor spirituale superioare care oferă unei persoane calităţi creatoare deosebite. ♢ De geniu genial. 2) Persoană care posedă asemenea aptitudini. 3) Ansamblu de trăsături distinctive care formează esenţa unui lucru sau a unei fiinţe. geniuul creaţiei populare. 4) mil.: Trupe de geniu trupe specializate în executarea unor lucrări tehnice (poduri, fortificaţii etc.). /<lat. genius, fr. génieTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXGÉNI//U2 geniui m. mit. Fiinţă supranaturală care se crede că influenţează asupra destinului cuiva; spirit protector. /lat. genius, fr. génieTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXGÉNIU1 s.n. I. 1. Talent, dispoziţie naturală, capacitate de creaţie excepţională, rezultat al dezvoltării maxime a facultăţilor umane; persoană care are asemenea calităţi. 2. Caracter specific. II. Spirit, demon, fiinţă supranaturală (bună sau rea) care în credinţele celor vechi veghea asupra soartei unui om. [pron. -niu, pl. -ii. / < lat. genius, cf. it. genio, fr. génie].Trimis de LauraGellner, 30.06.2006. Sursa: DNGÉNIU2 s.n. Specialitate militară, armă care se ocupă cu lucrări de fortificaţii, cu construirea de poduri etc.; trupele care fac parte din această armă. [pron. -niu. / < fr. génie, cf. it. genio].Trimis de LauraGellner, 30.06.2006. Sursa: DNGÉNIU s. n. I. 1. talent, dispoziţie naturală, capacitate creatoare excepţională, a dezvoltării maxime a facultăţilor umane; persoană astfel înzestrată. 2. caracter specific. II. spirit, demon, fiinţă supranaturală care, în credinţele celor vechi, veghea asupra soartei unui om. III. specialitate militară, armă care se ocupă cu executarea lucrărilor de fortificaţii, drumuri, poduri etc. (< lat. genius, fr. génie)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNgéniu (génii), s.n. – 1. Cea mai înaltă treaptă de înzestrare a omului. – 2. Spirit protector, duh. lat. genium (sec. XIX). – Der. genial, adj., din fr.; ingeniu, s.n., din lat. ingenium; ingenios, adj., din fr. ingénieux.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.