gaură

GÁURĂ, găuri, s.f. Scobitură, adâncitură, spărtură ivită de la sine sau anume făcută într-un corp, într-un material, în pământ etc.; cavitate, bortă. ♢ Gaura cheii = orificiu prin care se bagă cheia în broască. ♢ expr. Gaură de şarpe = loc ferit care serveşte cuiva ca ascunzătoare. (pop.) Doar nu s-o face gaură-n cer = nu va fi o pagubă prea mare. (astron.) Gaură neagră = relicvă de dimensiuni reduse a unei stele masive, formată prin prăbuşire gravitaţională, caracterizată prin densitate foarte mare şi forţă de atracţie uriaşă şi absorbantă. [pr.: ga-u-] – lat. *gavula (< cavus).

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



GÁURĂ s. 1. (înv. şi reg.) scorbelitură, (Mold. şi Bucov.) bortă. (O gaură mare în pământ.) 2. v. deschizătură. 3. deschizătură, spărtură. (A pătruns printr-o gaură.) 4. adâncitură, cavitate, scobitură, (înv. şi reg.) scorbură, (reg.) scâlbă, scochină, (Mold.) bortă, (înv.) zgău. (O gaură într-un obiect.) 5. v. spărtură. 6. v. ureche. 7. v. gol. 8. (astron.) gaură neagră = black hole.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



gáură s. f. (sil. ga-u-), g.-d. art. găurii; pl. găuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



GÁUR//Ă găuri f. 1) Spărtură sau adâncitură naturală ori făcută special într-un corp solid. gaură în podea. gaură în pământ. gaură în ţesătură. gaură de şoarece. Pantofi cu găuri. ♢ gaurăa cheii gaură prin care se introduce cheia în broasca uşii. gaură de şarpe loc ferit; ascunziş. 2): gaură neagră obiect ceresc cu un câmp gravitaţional foarte puternic, care atrage materia din spaţiul înconjurător. [G.-D. găurii; Sil. ga-u-] /<lat. cavula

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



gáură (gắuri), s.f. – 1. Scobitură, cavitate, groapă. – 2. (arg.) Furt prin efracţie. – Mr. gavră, megl. gaură. lat. căvum, al cărui rezultat normal să fi fost *gău, cf. sgău şi găoace. Acest rezultat s-a pierdut, însă de la forma sa de pl. găuri s-a refăcut un sing. analogic gaură, ca în fagure ‹ fag şi pătură ‹ pat. Se consideră în general că etimonul este lat. *căvŭla (Densusianu, Hlr., 111; Candrea, Èlèments, XVI; Puşcariu, Diminutiv., 182; Puşcariu 701; Candrea-Dens., 720; REW 1693; Philippide, II, 713; Pascu, I, 91; Rosetti, I, 73) sau lat. caula (Cipariu, gram., 117; Puşcariu, Dacor., III, 671), ipoteză posibilă, fără a fi necesară. Der. din lat. caverna (Creţu 326) nu este posibilă. alb. gavrë provine din mr., iar rut. gav(o)ra din rom. (Candrea, Elemente, 404). – Der. găurar, s.n. (sulă; regulator la războiul de ţesut; vas de lut cu fundul găurit); găuri, vb. (a perfora; arg., a răni cu armă de foc); găuritor, adj. (arg., hoţ); găuricios, adj. (găurit); găuros, adj. (găurit). – cf. găman. De la *gău derivă, de asemenea, prin intermediul unui suf. expresiv, găun, s.m. (înv., gol, cavitate; gărgăune, Vespa crabro), cu var. găună, s.f. (Bucov., gol, cavitate). Semantismul se explică prin trecerea de la ideea de "gol" la cea de "sunet sec". Caracterul expresiv al suf. -ăur reiese şi din der. ca bărzăun, gărgăun, căscăun(d), cf. şi băuna, mieuna, scheuna. Totuşi, se consideră în general (Candrea, rom., XXXI, 312; Puşcariu, ZRPh., XXVIII, 618; Puşcariu 700; REW 1794; Candrea-Dens., 718 şi 719; DAR) că etimonul lui găun este lat. *căvōnem, în loc de căvum, ipoteză incertă (cf. REW 1794; Battisti, II, 831). Văgăună, s.f. (groapă, cavitate, vizuină; rîpă), este fără îndoială un der. expresiv, poate prin intermediul unei reduplicări a lui găun › găgăună, urmată de o disimilaţie (după Cihac, II, 537, din mag. vagany "brazdă, făgaş", care pare mai neconvingătoare). – Der. găuni, vb. (a săpa); găunos, adj. (gol, găurit; fără miez); găunoşi (var. găunoşa), vb. (a săpa, a scobi); găunoşeală (var. găunoşitură), s.f. (cavitate).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER