- fire
- FÍRE, firi, s.f. 1. Mediul natural (împreună cu fiinţele care trăiesc în el). ♢ loc. adv. Peste fire = extraordinar; în cel mai înalt grad. 2. Structură psihică şi morală a unei fiinţe; caracter, temperament. 3. Minte, cuget; cumpăt. ♢ loc. adj. În toată firea = ajuns la dezvoltare deplină, matur; în deplinătatea facultăţilor mintale, serios. ♢ expr. A-şi veni în fire = a-şi reveni (după un şoc, o emoţie puternică, un leşin). A scoate (pe cineva) din fire = a enerva (pe cineva), a înfuria, a scoate din sărite, din răbdări. A-şi ţine (sau a-şi păstra) firea = a se stăpâni, a-şi păstra cumpătul. A-şi pierde firea sau a se pierde cu firea = a nu se mai putea stăpâni, a-şi pierde cumpătul. A se prăpădi cu firea = a face tot posibilul; a se strădui; a se consuma foarte mult sufleteşte. – v. fi.Trimis de romac, 08.04.2008. Sursa: DEX '98FÍRE s. 1. v. natură. 2. fel. (Aşa e fire mea.) 3. caracter, natură, structură, temperament, (livr.) umoare, (înv. şi reg.) natural, (înv.) duh, (fig.) inimă. (Are o fire emotivă.) 4. apucătură, deprindere, nărav, obicei, obişnuinţă, (Ban.) ogod. (I-am aflat fire.) 5. v. cumpăt.Trimis de siveco, 08.04.2008. Sursa: SinonimeFÍRE s. v. ciclu, menstruaţie, period.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimefíre s. f., g.-d. art. fírii; pl. firiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficFÍR//E firei f. 1) Lume materială; natura înconjurătoare. 2) Fel de a fi al omului; caracter; natură. 3) Judecată sănătoasă; cuget. ♢ În toată fireea a) matur; b) cu mintea sănătoasă. [G.-D. firii] /v. a fiTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.