fin

FIN¹, -Ă, fini, -e, adj. 1. Care este foarte mic; (mic şi) delicat, plăcut la aspect, gingaş. ♦ (Despre ţesături) Foarte subţire (şi străveziu) 2. De (cea mai) bună calitate (în ce priveşte materialul şi execuţia). ♦ (Rar; despre metale) Curat, pur, neamestecat. 3. fig. (Despre idei, gânduri) Subtil, ingenios; (despre organe de simţ sau simţuri) care percepe cele mai mici nuanţe; ager, sensibil. ♦ (Despre zâmbet) Abia perceptibil. ♦ (Despre oameni) Cu purtări alese. – Din fr. fin.

Trimis de Shuryk, 23.04.2004. Sursa: DEX '98



FIN², -Ă, fini, -e, s.m. şi f. Persoană considerată în raport cu naşii săi (de botez sau de cununie). – lat. *filianus.

Trimis de LauraGellner, 11.05.2004. Sursa: DEX '98



Fin ≠ grosolan, vulgar

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



FIN adj. 1. v. vaporos. 2. mărunt. (Nisip fin; sare fin.) 3. v. selecţionat. 4. v. superior. 5. v. sensibil. 6. v. delicat. 7. v. ales. 8. v. delicat. 9. rafinat, subtil. (Nuanţe fin.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



FIN adj. v. binecrescut, civilizat, manierat, politicos.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



fin adj. m., pl. fini; f. sg. fínă, pl. fíne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



fin s. m., pl. fini

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



în fíne loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



FIN¹ fină (fini, fine) m. şi f. (în ritualul creştin) Persoană privită în raport cu naşii săi (de botez sau de cununie). /<lat. filianus

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



FIN² fină (fini, fine) 1) (despre obiecte) Care este foarte mic; cu dimensiuni extrem de reduse. 2) Care denotă multă gingăşie; plin de gingăşie. Faţă fină. 3) Care se impune prin grosime foarte mică; foarte subţire (şi transparent). Pânză fină. 4) Care se impune prin calitate foarte bună; de calitate superioară. Vin fin. 5) (despre persoane) Care se distinge prin comportament subtil; cu purtări alese; manierat. 6) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă o sensibilitate delicată; caracterizat prin nuanţe subtile. Aluzie fină. 7) (despre simţuri) Care vădeşte sensibilitate şi rafinament; de acuitate puternică. Gust fin. 8) (despre metale) Care este de o mare puritate; foarte pur. 9) Care discerne cele mai subtile relaţii dintre lucruri; caracterizat prin subtilitate spirituală deosebită. Observaţie fină. /<fr. fin

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



FIN, -Ă adj. 1. Subţire, delicat. ♦ Mărunt. ♦ Curat, pur; neamestecat. 2. Foarte sensibil, delicat. ♦ Manierat, elegant, binecrescut. ♦ Subtil, ingenios; isteţ, dibaci, şiret. [< fr. fin, it. fino].

Trimis de LauraGellner, 23.06.2006. Sursa: DN



fin (fíni), s.m. – Băiat considerat în raport cu naşii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. lat. *fῑlῑānus (Puşcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano "copil alăptat de doică". Este cuvînt curent (ALR, II, 218). cf. şi lat. *filēnus › prov. felen "nepot, ginere". Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) şi Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s.f. (fată considerată în raport cu naşii ei); finie, s.f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



fin (fínă), adj. – Delicat, gingaş, rafinat, mărunt, pur. – Mr. fin. it. fino, probabil prin filieră orientală (cf. ngr. φίνος, tc. fino, sb. fin), şi în parte din fr. fin. – Der. fineţe, s.f. (rafinament, delicateţe), format de la fr. finesse, pe baza paralelismului tristeţe-tristesse.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



FIN, -Ă adj. 1. subţire, delicat. ♢ mărunt. ♢ curat, pur; neamestecat. 2. foarte sensibil, delicat. 3. (despre oameni) manierat, elegant, bine crescut. 4. (fig.; despre gânduri, idei) subtil, ingenios; isteţ. (< fr. fin)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN