epitaf

EPITÁF, epitafuri, s.n. 1. Inscripţie funerară, în versuri sau în proză, cuprinzând elogiul defunctului sau o sentinţă morală; p.ext. placă cu o inscripţie funerară. ♦ Poezie epigramatică având ca pretext moartea (imaginară) a unei persoane. 2. Obiect de cult care constă dintr-o bucată de stofă pe care este brodată o scenă reprezentând punerea în mormânt a lui Isus Cristos; aer² (2). – Din ngr. epitáfion, fr. épitaphe.

Trimis de viomih, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



EPITÁF s. v. aer.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



epitáf s. n., pl. epitáfuri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



EPITÁF epitafuri n. 1) Inscripţie funerară făcută pe placa de la mormântul cuiva. 2) Poezie scrisă cu prilejul morţii cuiva. 3) bis. Bucată de stofă, pe care este reprezentată imaginea lui Isus Hristos mort; aer. /<ngr. epitaphion, fr. épitaphe

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



EPITÁF s.n. Inscripţie funerară; placă (de obicei din marmură) care cuprinde o inscripţie funerară. ♦ Poezioară compusă cu ocazia morţii cuiva. [pl. -furi, -fe. / < fr. épitaphe, cf. lat. epitaphius, gr. epitaphion < gr. epi – deasupra, taphos – mormânt].

Trimis de LauraGellner, 08.06.2006. Sursa: DN



epitáf (epitáfuri), s.n. – 1. Inscripţie funerară cuprinzînd elogiul defunctului. – 2. Bucată de stofă brodată reprezentînd punerea în mormînt a lui Iisus, care acoperă un mormînt sau un altar. – var. (înv.) mr. epitafiu. ngr. ἐπιτάφιος. sec. XVIII (Gáldi 182).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



EPITÁF s. n. 1. (ant.) inscripţie funerară în care se făcea elogiul celui decedat. ♢ placă, monument funerar care cuprinde o asemenea inscripţie. 2. poezioară compusă cu ocazia morţii cuiva. (< fr. épitaphe, lat. epitaphium, gr. epitaphion)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN