epicurism

EPICURÍSM s.n. Doctrină morală a lui Epicur şi a discipolilor săi bazată pe teoria etică a fericirii raţionale a individului. [var.: epicureísm s.n.] – Din fr. épicurisme.

Trimis de viomih, 10.05.2004. Sursa: DEX '98



epicurísm s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



EPICURÍSM s.n. Doctrină filozofică materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogăţeşte atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raţionale, la baza căreia stă un ideal individualist, de evitare a suferinţei şi de dobândire a unei fericiri senine, susţinând că cel mai rezonabil lucru pentru om este repaosul, liniştea şi nu activitatea. [var. epicureism s.n. / < fr. épicurisme < Epicur – filozof grec din antichitate].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



EPICURÍSM s. n. 1. concepţie materialist-ateistă a lui Epicur, care îmbogăţeşte atomismul antic, iar în etică încearcă să creeze o teorie a plăcerii raţionale, de evitare a suferinţei şi de dobândire a unei fericiri senine; şcoală epicuriană. 2. larg curent de asimilare şi valorificare a concepţiilor lui Epicur, în primul rând a eticii şi a atomismului său, în Renaştere. (< fr. épicurisme)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN