ameţeálã — s. f., g. d. art. ameţélii; pl. ameţéli … Romanian orthography
ameţi — AMEŢÍ, ameţesc, vb. IV. 1. intranz. şi tranz. A fi cuprins sau a aduce în stare de ameţeală; fig. a (se) zăpăci. 2. refl. şi tranz. A (se) îmbăta (uşor). – Probabil lat. *ammattire (< mattus beat ). Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa:… … Dicționar Român
vertij — VERTÍJ, vertijuri. s.n. (med.) Ameţeală. [pl. şi: vertije] – Din fr. vertige. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 VERTÍJ s. v. ameţeală. Trimis de siveco, 22.11.2007. Sursa: Sinonime vertíj s. n … Dicționar Român
ameţitor — AMEŢITÓR, OÁRE, ameţitori, oare, adj. Care provoacă ameţeală. – Ameţi + suf. itor. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 AMEŢITÓR adj. 1. (înv.) vârtejitor, vârtejos. (Senzaţie ameţitoroare.) 2. năucitor, uimitor, uluitor, (pop.)… … Dicționar Român
capie — CÁPIE s.f. Boală a ovinelor, bovinelor, caprelor şi cailor (provocată de localizarea la creier a teniei) care se manifestă prin ameţeli, convulsii şi mişcări repezi şi dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – cf.… … Dicționar Român
tehuială — TEHUIÁLĂ s. v. ameţeală, buimăceală, buimă cire, năuceală, năucire, perplexitate, zăpăceală. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime tehuiálă s.f. (reg.) 1. căpierea oilor. 2. zăpăceală, ameţeală, năuceală. Trimis de blaurb, 08.03.2007.… … Dicționar Român
vertigofobie — VERTIGOFOBÍE s.f. (med.) Fobie de vertij, de ameţeală. [gen. iei. / < fr. vertigophobie, cf. lat. vertigo – ameţeală, gr. phobos – frică]. Trimis de LauraGellner, 29.08.2004. Sursa: DN VERTIGOFOBÍE s. f … Dicționar Român
vârtej — VÂRTÉJ, vârtejuri, s.n. I. 1. Porţiune din masa unui fluid în care acesta, datorită unui obstacol ivit în cale, are o mişcare de rotaţie; turbion, bulboană. vâltoare, vârticuş. ♦ Rotire a apei (sau a spumei) sub formă de cercuri repetate, în… … Dicționar Român
ameţit — AMEŢÍT, Ă, ameţiţi, te, adj. 1. Cuprins de ameţeală; fig. zăpăcit. 2. Beat. – v. ameţi. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 AMEŢÍT adj. 1. v. buimac. 2. zăpăcit, (fig.) beat, îmbătat. (ameţit de fericire.) 3 … Dicționar Român
apuca — APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. tranz. A prinde, a lua, a înşfăca, a înhăţa (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a şi însuşi ceva la repezeală. ♢ expr. (intranz.) (Care) pe unde apucă = (Care) pe unde nimereşte. Pe apucate … Dicționar Român
