emonctoriu

EMONCTÓRIU, emonctorii, s.n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secreţiile sau umorile. – Din fr. émonctoire.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



emonctóriu s. n. (sil. -monc-) [-riu pron. -riu], art. emonctóriul; pl. emonctórii, art. emonctóriile (sil. -ri-i-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



EMONCTÓRIU s.n. Organ sau deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secreţiile sau umorile. [pron. -riu. / < fr. émonctoire, lat. emonctorium].

Trimis de LauraGellner, 29.05.2006. Sursa: DN



EMONCTÓRIU s. n. organ, deschizătură naturală a corpului prin care se elimină secreţiile sau umorile. (< fr. émonctoire, lat. emonctorium)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN