elocuţiune

ELOCUŢIÚNE, elocuţiuni, s.f. 1. Mod de a se exprima gândirea prin cuvinte. ♦ Alegerea şi aşezarea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează despre stilul unui discurs. [pr.: -ţi-u-] – Din fr. élocution, lat. elocutio, -onis.

Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX '98



elocuţiúne (mod de a exprima gândirea prin cuvinte) s. f. (sil. -ţi-u-), g.-d. art. elocuţiúnii; pl. elocuţiúni

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ELOCUŢIÚN//E elocuţiunei f. 1) Mod de exprimare a gândurilor (a ideilor) prin cuvinte. 2) Parte a retoricii care tratează probleme de stil. /<fr. élocution, lat. elocutio, elocuţiuneonis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



ELOCUŢIÚNE s.f. 1. Fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ♦ (Ret.) Alegerea şi dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. Parte a retoricii care tratează problemele de stil. [pron. -ţi-u-. / cf. lat. elocutio, fr. élocution].

Trimis de LauraGellner, 29.05.2006. Sursa: DN



ELOCUŢIÚNE s. f. 1. fel de exprimare a ideilor, a gândurilor. ♢ alegerea şi dispunerea cuvintelor într-un discurs. 2. parte a retoricii care tratează problemele de stil. (< fr. élocution, lat. elocutio)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN