dudui

DUDUÍ, dúdui, vb. IV. 1. intranz. (Despre pământ, clădiri, ferestre etc.; la pers. 3) A se zgudui, a se cutremura, a bubui (din cauza unor lovituri, explozii etc. repetate). 2. intranz. (Despre motoare, maşini etc.; p. ext. despre ateliere, fabrici etc.; la pers. 3) A produce un zgomot sacadat. ♦ (Despre foc) A arde viu şi cu zgomot. 3. tranz. (înv. şi reg.) A îmboldi, a îndemna (la mers); a alunga, a goni. – Formaţie onomatopeică.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



DUDUÍ vb. 1. v. cutremura. 2. v. bubui. 3. a vui, (rar) a vâjâi. (Focul dudui în sobă.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



DUDUÍ vb. v. alunga, depărta, goni, izgoni, îmboldi, îndemna, îndepărta.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



duduí vb., ind. şi conj. prez. 1 şi 2 sg. dúdui, 3 sg. şi pl. dúduie, imperf. 3 sg. duduiá

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A DUDUÍ pers.3 dúduie intranz. 1) (despre foc) A arde cu zgomot. 2) (despre clădiri, ferestre) A se zgudui, a se cutremura cu putere din cauza unor lovituri, explozii repetate. 3) (despre motoare, maşini) A produce un zgomot ritmic, sacadat. [Sil. -du-i] /Onomat.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



duduí (-uésc, -ít), vb. – 1. A răsuna, a bubui, a produce un zgomot sacadat. – 2. A alunga, a da afară cu zgomot. – 3. A tremura, a se înfiora, a vibra pardoseala ca urmare a bătăilor din picioare. – var. dudăi (numai sensul 2, în Trans.), durdui. Creaţie expresivă, cf. dîrdîi, durui, bubui, etc. După Cihac, II, 496, în loc de durdui, şi acesta din mag. dördülni, care la rîndul lui este tot o creaţie expresivă. – Der. duduială, s.f. (zgomot sacadat); duduit, s.n. (zgomot sacadat); duduitură, s.f. (zgomot sacadat); duduruz, s.m. (ţărănoi, mojic); sgudui, vb. (a scutura, a cutremura, a face să tremure), care este în locul lui *sdudui, cu s- expresiv, cf. (s)fărîma (cuvîntul se consideră în general de origine necunoscută; în legătură cu scotoci după Cihac, II, 343, şi cu gepid. *skudojan, germ. schütten, după Scriban; ambele ipoteze sînt neverosimile); sguduială, s.f. (scuturătură); sguduit, s.n. (scuturătură); sguduitură, s.f. (scuturătură); sguduitor, adj. (care înfioară).

Trimis de blaurb, 15.08.2007. Sursa: DER