drac

DRAC, draci, s.m. 1. Fiinţă imaginară, de sex masculin, întruchipare a spiritului rău; diavol, demon, satana, necuratul, aghiuţă. ♢ expr. A fi dracul gol (sau împieliţat) sau a fi drac împieliţat = a) a fi rău, afurisit; b) a fi isteţ, poznaş. Omul (sau salba, poama) dracului sau om al dracului = a) om rău, ticălos; b) om întreprinzător, descurcăreţ. A se teme de ceva ca de dracul (sau ca dracul de tămâie) = a se teme foarte tare de ceva. A se uita la cineva ca la dracul = a se uita la cineva cu duşmănie sau cu frică. E tot un drac = e totuna, e acelaşi lucru. A avea (sau a fi cu) draci sau a avea pe dracul în el = a) a fi rău dispus, enervat; b) a fi energic, plin de viaţă, neastâmpărat. Parcă a intrat dracul în el, se zice despre cineva mânios, agitat sau cu o energie inepuizabilă. A băga (pe cineva) în draci (sau în toţi dracii) = a intimida, a înfricoşa (pe cineva); a face (pe cineva) să depună toate eforturile (de frică). Trebuie să fie un drac la mijloc, se spune când nu poate fi găsită o explicaţie logică a unei situaţii încurcate sau când se bănuieşte o cauză ascunsă, greu de găsit. Şi-a băgat (sau şi-a amestecat) dracul coada, se zice când o situaţie care părea clară se complică dintr-o dată, capătă o evoluţie neaşteptată. A trage pe dracul de coadă = a fi foarte sărac, a o duce greu. A căuta pe dracul = a intra singur într-o încurcătură, a-şi provoca singur neplăceri. A da de (sau peste) dracul sau a vedea (sau a-şi găsi) pe dracul = a o păţi. A căuta pe dracul şi a găsi pe tată-său = a ajunge într-o situaţie şi mai rea decât aceea anterioară. A trimite (pe cineva) la dracul sau a da dracului = a înjura, a blestema (pe cineva), pomenind de diavol. A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său = a purta (pe cineva) de colo până colo. A cere pe dracul şi pe tată-său (sau cât dracul pe tată-său) = a cere (pe ceva) un preţ exorbitant. A face pe dracu-n patru sau a face şi pe dracul = a face tot posibilul, a încerca toate mijloacele. A da (sau a lăsa) dracului (pe cineva sau ceva) = a abandona, a părăsi (pe cineva sau ceva), a renunţa definitiv (la cineva sau la ceva). A se duce dracului = (despre persoane dezagreabile; adesea în imprecaţii) a se duce fără să se mai întoarcă (şi într-un loc neştiut); (despre bunuri materiale) a se pierde, a se irosi. A se duce la dracul = a pleca unde vrea (fără să-i mai ştie nimeni de urmă şi fără să-i mai dorească revederea). A-l lua dracul (sau dracii, mama dracului) = a muri; a o păţi. La dracul! formulă exclamativă de dispreţ prin care se exprimă dorinţa de a renunţa la ceva, de a se lepăda de ceva. Pe dracul! = (formulă exclamativă de negaţie) nimic! Al dracului! sau ptiu, drace! exclamaţii exprimând uimire, enervare, admiraţie. A nu avea nici pe dracul = a fi perfect sănătos. Lucrul dracului = lucru dificil, dubios, care creează neplăceri. (Glumeţ şi ir.) Buruiana (sau iarba, tămâia) dracului = tutun. ♦ (În formule de generalizare extremă, cu sensul de "orice", "oriunde", "fie cine-o fi") Face şi pe dracul. ♢ expr. La dracu-n praznic sau la mama dracului, unde şi-a înţărcat dracul copiii, unde şi-a spart dracul opincile = într-un loc (neprecizat) foarte îndepărtat. ♦ (În expr.) Al dracului (de...) = a) foarte rău, păcătos; b) incomod, dificil; c) foarte, peste măsură de..., grozav; d) energic, descurcăreţ, răzbătător. (Aşa) de-al dracului! = fără nici un motiv, fiindcă aşa vreau! 2. fig. Om plin de păcate, rău, crud; om poznaş, isteţ, vioi. 3. Compus: drac-de-mare = peşte marin de culoare cenuşie-roşiatică, cu corpul şi capul comprimate lateral, a cărui primă aripioară dorsală este formată din ţepi veninoşi (Trachinus draco). – lat. draco, "şarpe, balaur".

Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Drac ≠ înger

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



DRAC s. 1. aghiuţă, demon, diavol, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.) satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoţchi, (pop. şi fam.) michiduţă, nichipercea (art.), pârlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împeliţatul (art.), mititelul (art.), nefârtatul (art.), nevoia (art.), pârdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. şi reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hâdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, şeitan, şotcă, ucigan, (Transilv., Ban. şi Maram.) bedă, (Mold. şi Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. şi Mold.) mutul (art.), (prin Mold. şi Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) şlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.). 2. (iht.) drac-de-mare (Trachinus draco) = dragon.

Trimis de siveco, 21.04.2008. Sursa: Sinonime



PEŞTELE-DRÁCULUI s. v. pălămidă-de-baltă.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



PIELEA-DRÁCULUI s. v. percalină.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



SPINŢA-DRÁCULUI s. v. scaiul-dracului.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



cálul-drácului s. m., pl. cáii-drácului

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



drac s. m., pl. draci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



drác-de-máre s. m.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



sálba-drácului (bot.) s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



scáiul-drácului s. m.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



spáta-drácului s. f.

Trimis de siveco, 24.11.2007. Sursa: Dicţionar ortografic



spúsul-drácului s. m.

Trimis de siveco, 27.09.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



DRA//C dracci m. (în religia creştină) Fiinţă imaginată drept spirit al răului; duşman principal al lui Dumnezeu şi al omenirii; diavol; demon; satană. ♢ A se teme ca draccul de tămâie a se teme foarte tare de ceva sau de cineva. E tot un drac e totuna; este acelaşi lucru. A face pe draccul în patru a face tot ce se poate; a pune totul în joc. Pe draccul se spune pentru a arăta neîncrederea sau pentru a tăgădui ceva. Parcă-i draccul pe uscat se spune despre cineva foarte urât. A trage pe draccul de coadă a fi foarte sărac; a o duce foarte greu. Şi-a băgat draccul coada între ei se spune când între prieteni se stârneşte o vrajbă neaşteptată. Nu-i draccul atât de negru lucrurile nu stau atât de rău cum se pare. A fi draccul gol (sau împeliţat) a) a fi rău; b) a fi foarte isteţ. A vedea pe draccul (sau a da de draccul) a o păţi. Salba (sau poama) draccului om ticălos. A se uita (la cineva) ca la draccul a se uita la cineva cu duşmănie sau cu frică. A avea dracci (a fi cu dracci, a fi plin de dracci) a) a fi om rău; b) a fi neastâmpărat, zvăpăiat. Unde şi-a înţărcat draccul copiii (sau la draccul în praznic) foarte departe; într-un loc pe care nu-l ştie nimeni. Buruiana (sau iarba) draccului tutun. A căuta pe draccul a-şi face singur neplăceri. A scăpa de draccul şi a da peste tată-său a ajunge din rău în mai rău. A da (sau a lăsa) draccului a nu se mai interesa de cineva sau de ceva; a lăsa la voia întâmplării. A nu avea nici pe draccul a fi sănătos. Al draccului! (sau ptiu, dracce) se spune când eşti cuprins de uimire. Lucrul draccului afacere necurată. Şi pe draccul orice. Ce draccul! se spune când eşti nedumerit de ceva. Să-l ia draccul (ducă-se draccului) se spune pentru a exprima indignarea faţă de acţiunile cuiva sau faţă de o situaţie. /<lat. draco

Trimis de siveco, 06.06.2005. Sursa: NODEX



drac (dráci), s.m. – 1. Demon, diavol, spirit malign. – 2. Diavol, imprecaţie adresată în special copiilor. – 3. Diavol, imprecaţie în general. – 4. Joc de copii, care se împart în două grupuri, unul reprezentînd oastea diavolilor, celălalt al îngerilor. – Mr. dracu, darac, megl. drac, istr. drocu. lat. dracu "dragon" probabil cu forma *dracus, cf. ngr. δράϰος, alb. drek (Cihac, II, 81; Puşcariu 547; Candrea-Dens., 510; REW 2759). În latina religioasă a ajuns să însemne "demon"; cf. CIL, VIII, 15247 şi Suidas: "In Hiobo diabolus draco dicitir". Pentru der. directă de la nominativ, cf. cap, om, şarpe, etc. Der. drăcărie, s.f. (drăcie, ştrengărie; vrăjitorie, magie); drăcesc, adj. (demonic, diavolesc); drăcie, s.f. (acţiune diabolică; fărădelege, răutate; ştrengărie, poznă); drăcime, s.f. (mulţime de draci); drăcoaică, s.f. (diavoliţă); drăcos, adj. (care se ţine de drăcii; neastîmpărat, ştrengar); drăcovenie, s.f. (drăcie), cu suf. fals -ovenie de la parascovenie; drăcui, vb. (a invoca diavolul, a da dracului); îndrăci, vb. (a înfuria, a scoate din sărite).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER