- domnitor
- DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s.m., adj. I. s.m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 şi 1881; persoanaă care avea acest titlu. II. adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. fig. (Rar) Care domneşte, stăpâneşte, domină. – Domni + suf. -tor.Trimis de Bogdan, 26.05.2004. Sursa: DEX '98DOMNITÓR s. (ist.) cârmuitor, conducător, domn, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. şi pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ştefan, marele domnitor al Moldovei.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimedomnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; f. sg. şi pl. domnitoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDOMNIT//ÓR1 domnitoroáre (domnitoróri, domnitoroáre) Care domneşte; care se află în domnie. /a domni + suf. domnitortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDOMNITÓR2 domnitori m. (în epoca feudală; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; domn; voievod; vodă. /a domni + suf. domnitortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.