disjunge

DISJÚNGE, disjúng, vb. III. tranz. (jur.) A despărţi două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta şi soluţiona în mod separat. ♦ p. gener. A separa o chestiune de alta (aparţinând aceluiaşi ansamblu). – Din lat. disjungere.

Trimis de LauraGellner, 16.06.2004. Sursa: DEX '98



DISJÚNGE vb. v. disocia.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



disjúnge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. disjúng, 1 pl. disjúngem; part. disjúns

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A DISJÚNGE disjúng tranz. 1) jur. (pricini, procedee) A despărţi în două pentru a cerceta şi judeca în mod separat. 2) (chestiuni) A separa în mod conştient. /<lat. disjungere

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



DISJÚNGE vb. III. tr. (jur.) A despărţi două pricini sau a despărţi o pricină în două pentru a le judeca separat. ♦ A separa (două chestiuni etc.). [P.i. disjúng. / < lat. disiungere].

Trimis de LauraGellner, 17.05.2006. Sursa: DN



DISJÚNGE vb. tr. 1. (jur.) a despărţi două pricini sau o pricină în două pentru a le judeca separat. 2. a separa (două chestiuni etc.). (< lat. disiungere)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN