- disjuncţie
- DISJÚNCŢIE, disjuncţii, s.f. Relaţie logică între două enunţuri care de obicei se exclud reciproc; functor logic exprimat prin termenii disjunctivi "sau", "ori" şi "fie". – Din fr. disjonction.Trimis de LauraGellner, 16.06.2004. Sursa: DEX '98disjúncţie s. f. (sil. -junc-ţi-e), art. disjúncţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. disjúncţiei; pl. disjúncţii, art. disjúncţiile (sil. -ţi-i-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDISJÚNCŢI//E disjuncţiei f. Relaţie logică între două enunţuri exprimată prin termenii disjunctivi "sau", "ori" şi "fie". [art. disjuncţia; G.-D. disjuncţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. disjonctionTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDISJÚNCŢIE s.f. (Rar) Despărţire, separare; diastază (2) [în DN]. ♦ Asindet. ♦ (log.) Relaţie logică între două enunţuri; conectiv. [gen. -iei, var. disjuncţiune s.f. / < lat. disiunctio, cf. fr. disjonction].Trimis de LauraGellner, 22.02.2005. Sursa: DNDISJÚNCŢIE s. f. 1. excludere reciprocă. ♢ despărţire, separare; diastază (2). ♢ asindent. ♢ (biol.) separare a unei perechi de cromozomi în cursul mitozei sau meiozei. 2. (log.) relaţie între două enunţuri care se exclud reciproc; conectiv. (< fr. disjonction, lat. disiunctio)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.