- derbedeu
- DERBEDÉU, derbedei, s.m. Om fără căpătâi, om de nimic; pierde-vară, vagabond, haimana. – Din tc. derbeder.Trimis de LauraGellner, 10.07.2004. Sursa: DEX '98DERBEDÉU s. 1. golan, haimana, vagabond, (pop. şi fam.) teleleu, (reg.) hârbar, hârbareţ, uliţar, (Mold.) dulandragiu, (prin Olt.) jarcalete, (Mold.) lainic, (prin Munt.) teacăr, (Mold. şi Transilv.) uliţarnic, (Transilv. şi Ban.) vandralău, vandraş, vandroc, vandrocaş, (prin Transilv.) verbuncaş, (înv.) ştrengar, zamparagiu, (înv., în Transilv.) buduşlău, (fam.) bate-poduri. (A ajuns un derbedeu.) 2. v. lichea.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimederbedéu s. m. (sil. -deu), art. derbedéul; pl. derbedéi, art. derbedéiiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDERBEDÉ//U derbedeui m. Om de nimic; puşlama; secătură. /<turc. derbederTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXderbedéu (derbedéi), s.m. – Vagabond, haimana, golan. – var. (Mold.) derbeder. tc. derbeder "(care merge) din poartă în poartă" (Şeineanu, II, 156; Lokotsch 492; Ronzevalle 89); cf. sb. derbedenica "cerşetor". Pentru a explica schimbarea terminaţiei, Tiktin presupune o var. turcă derbedé. Esdte vorba mai curînd de o asimilaţie *derbedel, pl. debedei, cu sing. analogic. După Iorga, Revista istorică, XVIII, 379, din tc. derebei "şefii de jos", nume dat unor răsculaţi împotriva sultanului Mohamed, ceea ce pare mai puţin probabil.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.