- denominativ
- DENOMINATÍV, -Ă, denominativi, -e, adj., s.n. 1. adj. Care denumeşte. ♢ Verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. 2. s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. – Din fr. dénominatif, lat. denominativus.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98denominatív adj. → nominativTrimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortograficdenominatív s. n., pl. denominatíveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDENOMINATÍV denominativă (denominativi, denominative) 1) Care denumeşte. 3) şi substantival (despre cuvinte) Care derivă de la un nume (adjectiv sau substantiv). /<fr. dénominatif, lat. denominativusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDENOMINATÍV, -Ă adj. Care denumeşte. // s.n. Cuvânt derivat de la un substantiv sau de la un adjectiv. ♢ Verb denominativ = verb derivat de la un nume. [< fr. dénominatif, cf. lat. denominativus].Trimis de LauraGellner, 08.05.2006. Sursa: DNDENOMINATÍV, -Ă adj., s. n. (cuvânt) care serveşte pentru a denumi. o verb denominativ = verb derivat de la un substantiv sau adjectiv. (< fr. dénominatif, lat. denominativus)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.