- delict
- DELÍCT, delicte, s.n. Fapt nepermis de legea penală; infracţiune de mai mică gravitate, care se sancţionează cu amendă penală sau cu închisoare corecţională. – Din lat. delictum. cf. fr. d é l i t.Trimis de RACAI, 13.09.2007. Sursa: DEX '98DELÍCT s. (jur.) vină, (înv.) vegheată. (Pentru ce delict a fost judecat?)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimedelíct s. n., pl. delícteTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDELÍCT delicte n. 1) Încălcare a legii, pedepsită cu amendă penală sau cu închisoare corecţională; infracţiune de gravitate medie. ♢ Corp delict dovadă materială de violare a legii. 2) Act nepermis de lege şi sancţionat printr-o pedeapsă corecţională. ♢ In flagrant delict în momentul comiterii unui act nepermis. /<fr. délit, lat. delictumTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDELÍCT s.n. (jur.) 1. Termen general pentru o violare a legilor penale, care se pedepseşte cu închisoare, muncă silnică, amendă etc. v. contravenţie, infracţiune, crimă. 2. (p. ext.) Act nepermis de lege şi sancţionat printr-o pedeapsă corecţională. [< lat. delictum, cf. fr. délit].Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DNdelíct (delícte), s.n. – Infracţiune. lat. delictum (sec. XIX). – Der. delictuos, adj., din fr. délicteux.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DERDELÍCT s. n. încălcare uşoară a legii penale, sancţionată cu închisoare corecţională sau amendă. (< lat. delictum, fr. délict)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.