dehoca

dehocá (dihocá), dehóc (dihóc), vb. I (înv.) 1. a tăia. 2. a sfâşia. 3. a istovi, a stoarce de puteri.

Trimis de blaurb, 03.05.2006. Sursa: DAR



dehocá (-c, -at), vb. – 1. A sacrifica, a omorî (un animal). – 2. A rupe, a sparge, a face bucăţi. – 3. A extenua, a obosi, a epuiza. – var. (Mold.) dihoca, (Trans.) devocă. Origine incertă. Se consideră în general reprezentant al unui lat. *devocare, în loc de *devacuāre (Candrea-Dens., 481; REW 9108; Candrea; Scriban); cf. cat. divacare "a goli." Soluţia nu este imposibilă; însă pare preferabil să se pună acest cuvînt în legătură cu seria de creaţii expresive dăbăla, dehula, etc. Circulă şi var. desvoca, pe care Candrea, Bul. Soc. fil., I, 40 şi Candrea-Dens., 474, o derivă din lat. *disvocāre. Densusianu, rom., XXXIII, 76, pleca de la mag. dió "nucă", dió haj "coajă de nucă". cf. desfăca.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER