- căpăţână
- CĂPĂŢẤNĂ, căpăţâni, s.f. 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpăţână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpăţână de zahăr. – lat. pop. capitina.Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98CĂPĂŢÂNĂ s. 1. v. craniu. 2. (bot.) (reg.) căciulie. (căpăţână de usturoi.) 3. (tehn.) cap, cioc, (reg.) broască, ciochie, clobanţ. (căpăţână la scăunoaia doga-rului.) 4. v. broască.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCĂPĂŢÂNĂ s. v. butuc, cap.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecăpăţână s. f., g.-d. art. căpăţânii; pl. căpăţâniTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCĂPĂŢÂN//Ă căpăţânăi f. 1) Cap de animal tăiat sau mort. 2) iron. Cap mare (de om). 3) Partea sferică a unor plante. căpăţână de varză. căpăţână de usturoi. [G.-D. căpăţânii] /<lat. capitinaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcăpăţînă (căpăţấni), s.f. – 1. Cap despărţit de trunchi. – 2. Cap, doxă, inteligenţă. – 3. Cap, parte mai groasă a unui obiect. – 4. Craniu, hîrcă (hârcă). – 5. Bulb, ceapă. – 6. Căpăţînă de zahăr. – 7. Butuc de roată. – Mr. căpăţînă, megl. căptsǫnă. Origine incertă. Se consideră ca der. de la lat. *capĭtῑna, de la caput (Puşcariu 275; Candrea-Dens., 239; DAR), format pe baza modelului lui morticina, cf. alb. kaptinë; este însă evident că sensul de "cap de mort" sau "craniu" nu poate fi primitiv. Este vorba mai curînd de un der. expresiv de la cap, ca ierbotină, de la iarbă, cf. bolbotină, foloştină. – Der. căpăţînos, adj. (cu capul mare; prost, netot; încăpăţînat, căpos); încăpăţîna, vb. (a se îndîrji); descăpăţîna, vb. (a tăia capul). Din rom. vine bg. kăpăcin (Capidan, Raporturile, 227) şi posibil şi alb.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.