călare

CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ♢ expr. De(-a) călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici aşa, nici aşa. A fi călare pe situaţie = a domina o situaţie, a se simţi tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călắri] – lat. caballaris, -em.

Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98



CĂLÁRE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. şi Ban.) călăreşte. (Stă călare.) 2. adj. încălecat. (Om călare.) 3. adj. v. ecvestru.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CĂLÁRE s. v. cavalerist, călăreţ.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



căláre adv., adj. m. şi f.; pl. m. şi f. călări

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



de-a căláre loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CĂLÁRE adv. Încălecat pe cal, pe alt animal sau pe un obiect. A merge călare. /<lat. caballaris

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



căláre adj. – 1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situaţie. – 3. Cu piciorul în şa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (s.m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Puşcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puţin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. cf. cal, încăleca. Der. călăraş, s.m. (călăreţ, persoană care călăreşte; sol, mesager); călărăşie, s.f. (îndeletnicirea de călăreţ); călărăşime, s.f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreţ); călăreşte, adv. (călare); călăreţ, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 şi DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreţ, s.m. (persoană care călăreşte); călări, vb. (a merge călare); călărie, s.f. (acţiunea de a călări); călărime, s.f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călăreşte; dominat, influenţat); călărit, s.n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraş "mesager".

Trimis de blaurb, 17.12.2006. Sursa: DER