- cârn
- CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt şi cu vârful ridicat puţin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1). 2. fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus; p. ext. strâmb. – Din sl. krŭnŭ.Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98CÂRN adj. v. îndoit, strâmb.Trimis de siveco, 10.02.2008. Sursa: Sinonimecârn adj. m., pl. cârni; f. sg. cârnă, pl. cârneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCÂRN cârnă (cârni, cârne) 1) (despre nas) Care este scurt şi cu vârful ridicat în sus. 3) şi substantival (despre oameni) Care are nasul mic şi ridicat în sus. 3) ist. Care are nasul tăiat (ca pedeapsă). 4) fig. (despre obiecte) Care are vârful adus în sus sau strâmbat. /<sl. krunuTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcîrn (cấrnă), adj. – 1. Fără nas, cu nasul tăiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. sl. krŭnŭ "cu nasul tăiat", de la krnoti "a mutila" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s.f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a tăia nasul, pedeapsă pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-şi pierde nasul; a curăţa pomii de ramuri uscate), care ajunge să se confunde cu omonimul său, der. de la cîrmă; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s.m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al cărui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomană; a cerşi). Pentru ultimii der., Scriban propune să se plece de la un sl. *krŭno-nogiĭ; este posibil şi să se presupună o formaţie bazată pe paralelismul cu olog, slăbănog, boşorog, etc.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.