cârmă

CÂRMĂ, cârme, s.f. 1. Piesă mobilă care serveşte la menţinerea sau la schimbarea direcţiei de mers a unei ambarcaţii, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma.

Trimis de valeriu, 07.04.2008. Sursa: DEX '98



CÂRMĂ s. v. pârghie.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



CÂRMĂ s. v. cârmuire, conducere, diriguire, domnie, guvernare, putere, stăpânire.

Trimis de siveco, 08.05.2008. Sursa: Sinonime



cârmă s. f., g.-d. art. cârmei; pl. cârme

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CÂRM//Ă cârmăe f. 1) Piesă mobilă care serveşte la manevrarea navelor maritime sau aeriene. 2) fig. Conducere a unei activităţi sociale; cârmuire; guvernare. cârmăa statului. [G.-D. cârmei] /<sl. kruma

Trimis de siveco, 17.11.2008. Sursa: NODEX



cîrmă (cấrme), s.f. – 1. Piesă mobilă care serveşte la menţinerea sau schimbarea direcţiei unei nave. – 2. Guvernare, conducere. – 3. (arg.) Nas. sl. krŭma (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 315; Cihac, II, 43; Berneker 668), cf. slov. koromany, mag. kormány, de unde rom. cormană, s.f. (la plug, răsturnătoare; stavilă). Der. cîrmaci, s.m. (persoană care manevrează cîrma unei nave, pilot; conducător), cf. sl. krŭmĭčiči, bg. kŭrmač, rut. kormač; cîrmi, vb. (a guverna, a conduce; a o coti, a o lua în altă parte; a căuta pretexte, a se scuza; a se tîrgui), din sl. krŭmiti; cîrmitor, adj. (care cîrmeşte); cîrmeală, s.f. (schimbare de direcţie); cîrmui, vb. (a guverna); cîrmuitor, s.m. (guvernator, conducător; demnitar); cîrmuitoresc, adj. (de guvernator); cîrni, vb. (a căuta pretexte, a face greutăţi); cîrneală, s.f. (şovăială, tîrguială); cîrnic, adj. (şovăielnic; persoană fără cuvînt; plîngăcios); cîrnitură, s.f. (curbă; ocol, ocoliş); cîrniş, s.n. (schimbare de direcţie).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER