câine

CẤINE, câini, s.m. 1. Animal mamifer carnivor, domesticit, folosit pentru pază, vânătoare etc. (Canis familiaris). ♢ expr. (ir.) A trăi (sau a se înţelege, a se iubi etc.) ca câinele cu pisica sau a se mânca ca câinii, se spune despre două sau mai multe persoane care nu se înţeleg deloc, nu se pot suferi, se duşmănesc şi se ceartă întruna. A tăia frunză la câini = a trândăvi; a nu avea nici o ocupaţie. A trăi ca câinele la stână = a trăi bine. Nu e nici câine, nici ogar = nu are o trăsătură distinctivă, o situaţie clară. Nu-i numai un câine scurt de coadă = mai e şi altcineva sau altceva de felul celui cu care avem de-a face; caracteristica, aspectul în discuţie e comun şi altora. Viaţă de câine = viaţă grea, plină de lipsuri. (ir.) Umblă câinii cu covrigi (sau colaci) în coadă = e mare belşug. ♦ Epitet dat unui om rău, hain. 2. Compuse: (pop.) Câinele-Mare = numele unei constelaţii boreale (din care face parte şi Sirius); Câinele-Mic = numele unei constelaţii boreale, situată între Hidra şi Orion; câine-de-mare = rechin de talie mică, de culoare albastră-cenuşie, cu câte un spin la aripioarele dorsale (Achanthias vulgaris); câinele-babei = larva unor fluturi de noapte, sub formă de vierme mare şi păros, cu un cârlig chitinos la unul dintre capete.[var.: (reg.) cấne s.m.] – lat. canis.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



LIMBA-CÂINELUI s. v. arăriel.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



SALATA-CÂINELUI s. v. zgrăbunţică.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



SALATA-CÂINILOR s. v. sălăţea.

Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonime



câine-câinéşte loc. adv.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



pătrunjélul-câinelui s. m. (sil. -trun-)

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



poáma-câinelui s. f.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CÂÍN//E câinei m. 1) Mamifer carnivor de talie mijlocie, din familia canidelor, domesticit şi folosit la pază, vânătoare etc. ♢ Nici câine nici ogar se spune despre omul care nu are o poziţie bine determinată. A tăia frunze la câinei a se ocupa cu nimicuri. A trăi ca câineele cu pisica (a se mânca ca câineii) a fi în relaţii rele; a se duşmăni. (Undeva) umblă câineii cu colaci în coadă se spune când cineva crede, că undeva se trăieşte foarte bine. Nu-i numai un câine scurt de coadă mai sunt oameni sau situaţii de felul acesta. 2) fig. Om rău, câinos. ♢ Porc de câine om ticălos. Coadă de câine om de nimic. 3): câineele-Mare constelaţie boreală în care intră şi Sirius. câinele-Mic constelaţie boreală între Hydra şi Orion. câine-de-mare rechin din Marea Neagră de talie mică şi culoare albastră-cenuşie. /<lat. canis

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



cî́ine (cấini), s.m. – 1. Cîine. – 2. Om fără suflet, tiran. – 3. Masă de dogar. – var. (Mold.) cîne. Mr. cîne, megl. cǫini, istr. căre. lat. canis (Puşcariu 367; REW 1592; Candrea-Dens., 337; DAR); cf. alb. kjiën, it. cane, prov. ca, fr. chien, sp. (gal.) can, port. cão. Forma cîine, cu i posterior (ca mîine, pîine; cf. şi spîimînta), proprie Munt., a fost aproape general adoptată în lit.; totuşi sînt numeroşi scriitori de origine mold. sau trans. care continuă să scrie cîne. Der. cîinărie, s.f. (haită de cîini); cîiner, s.m. (Mold., persoană care strînge cîini vagabonzi); cîinesc, adv. (privitor la cîini; crud, neomenos); cîineşte, adv. (în felul cîinilor; cu cruzime); cîinime, s.f. (haită de cîini); cîinos, adj. (fără suflet); cîinoşie, s.f. (răutate, cruzime). cf. L. Şeineanu, Les noms romans du chien et leurs applications métaphoriques în Mém. Soc. Ling., XIV (1906-8), p. 210-75.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER