- cuc
- CUC, cuci, s.m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenuşii, cu coada lungă cu pete albe, care îşi depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări şi care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ♢ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ♢ expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ♢ expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboţica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălţime. – lat. cucus.Trimis de cristi, 20.01.2009. Sursa: DEX '98CIUBOŢICA-CÚCULUI s. (bot.; Primula elatior şi veris) (reg.) aglică, aglicel, ţâţa-oii, ţâţa-vacii.Trimis de siveco, 03.08.2006. Sursa: SinonimeGRÂUL-CÚCULUI s. v. ochii-păsăruicii.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeLIMBA-CÚCULUI s. v. palma-maicii-domnului, palma-pământului, poroinic, salep.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeSCAUNUL-CÚCULUI s. v. garoafă.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: SinonimeSLÚJNICA-CÚCULUI s. v. codobatură, prundar, prundaş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeUMBRA-CÚCULUI s. v. sparanghel.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimecuc s.m., voc. cucule!; pl. cuciTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficlímba-cúcului (bot.) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmăzăríchea-cúcului (bot.) s. f., g.-d. art. măzăríchii-cúculuiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficmiérea-cúcului (bot.) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficstupítul-cúcului s. m.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCUC cuci m. Pasăre migratoare cu penele cenuşii, având coada lungă cu pete albe, care îşi depune ouăle în cuiburile altor păsări, cunoscută după strigătul său caracteristic. ♢ De flori de cuc în zadar; degeaba. I-a cântat cucul din faţă se spune despre cineva care prosperă. Aşa are să-i cânte cucul se spune despre cineva care nu se va întoarce niciodată. /< lat. cucusTrimis de siveco, 20.03.2009. Sursa: NODEXcuc1 s.n. (reg.) 1. plăcintă. 2. sângerete (preparat din carne de porc cu sânge).Trimis de blaurb, 20.03.2009. Sursa: DARcuc2 s.n. (reg.) partea de jos a scocului (jilipului) prin care se coboară lemnele de foc; săritoare.Trimis de blaurb, 30.04.2006. Sursa: DARcuc adv. – La înălţime, sus. Mag. kukra (DAR). În Trans. şi Mold.Trimis de blaurb, 20.03.2009. Sursa: DERcuc (cúci), s.m. – 1. Pasăre care îşi depune ouăle în cuiburi străine şi care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate. – 2. Beat, afumat. – 3. Joc de copii, de-a ascunsul. – Mr., megl., istr. cuc. lat. cuccus sau cucus (Puşcariu 422; Candrea-Dens., 418; REW 2360; DAR), cuvînt onomatopeic, cf. it. cucolo, fr. coucou, sp. (gal.) cuco, germ. Kuckuck, ngr. ϰοῦϰϰος, alb. kuko, tc. kuku, bg. kuk (Conev 55). Pentru expresia singur cuc, cf. alb. vetem kuk. Din rom. provine rut. kukul (Candrea, Elemente, 405). Cînd o cînta cucul "niciodată" este echivalentă a expresiei bg. kukov denĭ, sb. kukov dan "ziua cucului". – Der. cucu, interj. (imită sunetul cucului); cucui, vb. (a cînta cucul); cucă, s.f. (femela cucului).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
