- cotor
- COTÓR, (1, 2) cotoare, s.n., (3) cotori, s.m. 1. s.n. Tulpină, lujer (la legume şi la plante erbacee) care susţine frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viţei. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (fam.) Mătură foarte uzată. 2. s.n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărţi, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanţier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătăţile detaşabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanţier, bonier etc. după predarea chitanţei. 3. s.m. (La fiinţe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – et. nec.Trimis de LauraGellner, 30.07.2004. Sursa: DEX '98COTÓR s. 1. tulpină. 2. rădăcină, (reg.) măcău. (cotorul cozii calului.) 3. (reg.) bute. (cotor la penele de pasăre.) 4. coadă. (cotorul măturii.) 5. matcă, (rar) suşă. (cotor al unui chitanţier.) 6. v. cocean.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCOTÓR s. v. cocean, mâner.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecotór s. n., pl. cotoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCOT//ÓR cotoroáre n. 1) (la plante) Tulpină care susţine frunzele, florile şi fructele. 2) Partea de jos a tulpinii. cotororul viţei de vie. 3) (la chitanţiere) Parte rămasă după ruperea foilor detaşabile. 4) (la cărţi, registre, caiete etc.) Parte laterală unde se leagă foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcotór (-oáre), s.n. – 1. Bucată, piesă sau parte care uneşte două obiecte: coadă, peduncul, peţiol, mîner etc. – 2. Parte unde se leagă sau cos filele unei cărţi. – 3. Trunchi, tulpină, lujer. – 4. Ciot (de membru), mont. – 5. Ciot (de creangă). – 6. Mîner. – 7. Cocean, ştiulete. – 8. Rest, reziduu. – 9. Resturi de paie. – 10. (arg.) Bani. Origine necunoscută, dar probabil expresivă: cf. cotrobăi. Celelalte ipoteze nu par probabile: din mag. kötö "legat zdravăn" (Cihac, II, 493); din lat. captorius (Candrea-Dens., 400); din lat. *coactorium "loc unde se îmbină două obiecte" (DAR); din sb. katarište "lance de drapel") (Bogrea, Dacor., IV, 802). Sensul 10, după Graur 143, vine din ţig. kotor "bucată" (cf. Besses 54); este însă mai probabil ca ţig. să provină din rom., cu sensul de "bucată în general", ceea ce nu exclude faptul de a fi intrat din nou în rom. cu sensul particular de "bani". Der. cotoros, adj. (tare, dur); cotori, vb. (a lega viţa de vie; a curăţa de lăstari via; a jumuli o pasăre; a lovi, a bate); cotorit, s.n. (curăţire de lăstari a viţei); cotoreală, s.f. (cotorit; bătaie; furt); cotorai, s.m. (persoană care curăţă lăstari); cotoraie, s.f. (pensetă de epilat; bunuri gospodăreşti, obiecte casnice); încotora, vb. (refl., a creşte o plantă, a se dezvolta; a îmbina, a uni două obiecte; a trăi o pereche fără a se căsători, a trăi în concubinaj); cotoroi, vb. (a scruta, a iscodi); cotorosi, vb. (a scociorî, a căuta), pe care DAR îl explică prin mag. kotorázni, şi care pare mai curînd rezultatul unei confuzii cu cotorosi "a scăpa de ceva"; cotreang, s.m. (tulpină de trestie care nu se dezvoltă normal); cotring, s.m. (ciorchine); cotrobol, s.m. (resturi).Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.
